Parcă a fost ieri. Așa e când ți-e bine. Se accelerează timpul. Sigur știi asta. Ai simțit-o și tu. Atunci când ți-e greu ai senzația că se oprește timpul în loc, când e bine parcă ai clipit și gata. S-a dus.
Hai să-ți spun ce am învățat după 2 ani de căsnicie
1. Bărbații nu țin minte cifre
Avem tendința să ne supărăm pe ei. Să acuzăm repede că nu le pasă. Adevărul e că bărbații au o structură diferită a creierului spre deosebire de noi. Când vom înțelege asta nu ne vom mai supăra. De fapt, când vom accepta asta. Bărbată-miu uită când e ziua mea. Știe că e în mai și cam atât. Uită și când ne-am căsătorit și s-o spun pe aia dreaptă, m-am relaxat atât de tare, încât și eu uit.
Ne-am gravat verighetele cu data când am decis să fim împreună. Considerăm că aceea a fost ziua căsătoriei noastre și nu atunci când am spus „Da” în fața primarului. Când vrem să ne amintim, scoatem verighetele și gata.
Dacă simțim nevoia să sărbătorim în vreun fel anume, ne spunem direct și cam aia e. Cred că e mai important faptul că îmi face pe plac decât să-i umplu capul cu cifre și date.
Am învățat că cifrele au importanță atunci când stai pe ghimpi, altfel de ce nu mi-ar mai păsa atât de mult de ele acum când sunt atât de relaxată?
2. O relație presupune multă muncă
Îmi spun prietenii că ne invidiază, că la noi totul pare atât de ușor și că suntem norocoși. Așa e. Suntem norocoși, însă nu asta face relația să meargă. Ne-am promis unul altuia că ne spunem și ce ne place și ce ne deranjează. Și nu e întotdeauna ușor. Nici să reproșezi, nici să ți se reproșeze. Și știi de ce? Pentru că de fiecare dată trebuie să te pui și în papucii celuilalt. Să realizezi că este stânjenitor să spui ce te deranjează și frustrant când ți se reproșează. Am învățat că uneori trebuie să asculți și cu ochii, și cu urechile, dar și cu inima. Să fii empatic. Să spui frumos și cu iubire ce te deranjează. Să mulțumești frumos și cu iubire când ești fericit/ă. Recunoștință. Să faci lucrurile și pe placul lui. Să facă lucrurile și pe placul tău. Armonie. Asta rezultă. Și încredere. Și relaxare în cuplu.
Există suflete pereche, dar ca să rămână perechea perfectă trebuie să întrețineți. Ca orice lucru, de altfel. Fără întreținere apare uzura. Apare uzura, înseamnă că se poate rupe. Simplu, dar atât de dificil, nu?
3. Cade unul, celălalt ridică
La început e frumos. Pare că nimeni și nimic nu va interveni între voi. Nu e așa. Nu și dacă nu vă ridicați unul pe celălalt. Ar trebui să se facă o lege. Cade nevasta, ridic-o, domnule! Îți cade bărbatul, întinde-i mâna, ajută-l să se scuture și o luați de la capăt. Prea multă lume pune sare pe rană atunci când chiar nu e cazul. Doar așa avem șanse să continuăm. Să nu ne întoarcem spatele unul altuia. Cred că e singurul compromis de care are nevoie un cuplu. Să ne găsim puterea de a nu-l lăsa pe celălalt în urmă. Sunt atât de mulți oameni care ajung la divorț din acest motiv. Căruța trebuie să meargă înainte întotdeauna, nu unul în stânga și unul în dreapta. Când se întâmplă asta este evident că se rupe. Egoismul și orgoliul n-au ce căuta într-o relație.
4. Nopțile trebuie să rămână ale voastre
Când spui cuplu ar trebui să te gândești ca la o echipă. Cel puțin, eu cu bărbată-miu așa suntem. Ce nu-i place lui să facă, fac eu. Ce nu-mi place mie, face el. Ne completăm. Avem grijă unul de celălalt. Stăm împreună 24 din 24 de ore. Nu e neapărat ușor. Îmi spunea cineva că n-ar putea face asta. Că nu e peruș. Ziua muncim. N-avem timp de dulcegării și discuții de soț și soție. Însă în momentul în care am plecat de la birou devenim din nou soț și soție, iar seara, după ce adoarme fetița, ne lăsăm spațiu și pentru noi. Apropo de asta, de 3 luni de când am devenit părinți, dimineața îmi aduce cafeaua la pat și stă el cu fetița. Noaptea mă trezesc eu să-i schimb pampersul sau să o hrănesc, dar dimineața are grijă să nu mă trezesc nervoasă. Da, oboseala te poate face să te trezești morocănos. Băiat deștept, de altfel. Cine și-ar dori o nevastă nervoasă? :))
5. Vorbește când celălalt face o treabă bună
Câteodată simt nevoia să-mi spună că sunt o mamă și o nevastă bună. Câteodată simt nevoia să-i amintesc și lui asta. Fiecare în felul lui, dar o facem. Și se simte bine. Se simte bine când îi repetă fetei cum să spună „mama”, se simte bine când îi vorbesc despre taică-su și râde și cu ochii și cu gura. Uneori avem tendința de a uita să spunem sau să vorbim și despre lucrurile bune. Nu știu de unde am învățat asta. Nici mie nu mi-a fost ușor. Dar trebuie. Trebuie să-i spui celuilalt că face o treabă bună, că îi ești recunoscător, că îi mulțumești. Pentru nimicuri. Nimicurile alea mici care contează.
Revin la anul pe subiectul acesta. Căsnicia nu e grea. Nici ușoară. Merge brici cu foarte multă comunicare, cu adevăr, cu empatie, cu implicare.
Până atunci… Să ne auzim cu bine!
Cu drag,
Cosmina Kovacs
Foto: Unsplash
No Comments