Parenting

Ce poți face când copiii îți resping copilul?

septembrie 3, 2021

Îmi amintesc când fiică-mea a fost respinsă pentru prima dată de alți copii. M-a durut până în măduva oaselor! Dar de ce fac asta? Ce are copilul meu? De ce nu vor să se joace cu ea? M-am supărat, recunosc, însă m-am liniștit rapid când m-am pus în pat și toată lumea doarmea. E singurul moment când îmi pot liniști capul și să-mi răspund singură la ce mă frământă.

Se spune că dacă e ceva ce nu-ți place la altcineva, sunt șanse foarte mari ca acel lucru să existe în tine. Un fel de „Oglindă, oglinjoară…”. Nu ne învață nimeni ce avem de făcut, însă ne dorim să-i creștem mai bine decât am fost noi crescuți. Evoluție. Dacă te duce capul să ieși din cutie și să pui întrebările potrivite oamenilor potriviți, poate că ai o șansă să ai o viață de calitate, dar dacă nu, ce se va întâmpla cu noi?

Katy și-a făcut o prietenă în complexul unde locuim. E mai mare cu 5 ani decât ea, însă se joacă frumos împreună. Aceeași fetiță se joacă, de fapt, cu toți copiii din complex.

Când o altă fetiță de aceeași vârstă cu ea s-a întors de la bunici, a făcut o criză de gelozie și a respins-o pe fiică-mea. Era geloasă că împărțeau aceeași prietenă.
Toată întâmplarea mi-a povestit-o mătușa mea.
Aseară erau cu toții afară, așa că am intervenit ca să rezolv conflictul dintre ele.

– Hai să stăm de vorba ca oamenii mari! Vrei?
– Aaa, nu știu.
– Ești geloasă pe Katy, puiule? Știi ce înseamnă asta?
– Cred că da. Puțin.
Fetița mai are o soră mai mică. Erau una lângă alta când am avut discuția aceasta.
– Crezi că mami vă iubește pe amândouă la fel?
– DA!
– Deci, mami vă poate iubi la fel de mult pe amândouă, înțeleg bine?
– Da, normal.
– Același lucru se întâmplă și cu prietenii. Puteți avea mai mulți prieteni și să vă iubiți la fel de mult. Știi de ce?
– Nu.
– Pentru că iubirea nu are limite și în inimioara asta mică pe care o aveți fiecare dintre voi este loc suficient pentru toată lumea la fel ca la noi, adulții.
– N-am știut…
– Data viitoare când mai simți că te încearcă gelozia, indiferent cu cine ești, îți propun să-i spui fie mamei tale, fie oricărui alt adult sau chiar și copiilor. Este firesc să ai și sentimente precum gelozia, însă dacă nu ne spui, nu știm ce avem de făcut. Promiți că faci asta?
– Da! 

După discuția aceasta a intervenit și prietena comună:
– Să știi că eu iubesc toți copiii la fel! Și pe tine și pe Katy și îmi place să mă joc cu amândouă!

Cât de minunați pot fi copiii! Și câtă responsabilitate există pe umerii noștri!

Știi de ce doare atât de tare când îți vezi copilul respins? Pentru că e parte din tine. Pentru că a crescut în tine și de tine. Pentru că îți pasă și tot ce vrei ca părinte, mătușă sau bunică este să-i fie bine. Și dacă la un moment dat în viața asta ai fost respins, știi deja cât de dureros poate fi, iar ăsta e ultimul lucru pe care ți-l dorești pentru copilul tău. Numai că nu-i putem proteja la infinit, însă ceea ce putem face este să le arătăm altă cale decât aceea de „Nu te mai juca cu copilul respectiv, dacă nu vrea să se joace cu tine!”. Asta este soluția noastră, nu a lor. Ei se ceartă acum și peste 5 minute se îmbrățișează din nou. Pentru că nu cunosc sentimentul de ranchiună.

De ceva vreme stau printre ei. Sunt 14 case și în toate există copii de toate vârstele. Stau și îi observ. O fac pentru că sunt mai puțin alterați decât noi și încă am de învățat lucruri. Mai am de învățat, de fapt, de reînvățat cum să te bucuri din nimic, cum să las ranchiuna la o parte și cum să o cresc pe Katarina fără să o stric prea mult.

Cel mai eficient instrument pentru conștiința de sine este modul în care îi vedem pe ceilalți și nu pe noi înșine. Dacă avem capacitatea de a vedea pe noi în ceilalți, în acțiunile și în comportamentele lor mai bune sau nu, atunci sunt șanse să evoluăm și să devenim persoana care ne dorim să fim.
Nu de puține ori ne facem vinovați de aceleași obiceiuri și acțiuni care ne deranjează la ceilalți, doar că nu ne dăm seama că o facem. Cu toții avem mai mult sau mai puțin aroganță, narcisism, dependență sau nesiguranță. Lista e lungă.

Copiii au nevoie să știe cum să-și gestioneze emoțiile, dar dacă noi nu știm asta, ei de la cine să învețe?

Rareori am auzit un copil să spună „Mi-e frică!” sau „Nu-mi place ce faci! Oprește-te!” sau „Sunt gelos și am nevoie de mai multă atenție”. Știi de ce? Pentru că nu-i învățăm să-și conștientizeze emoțiile și să vorbească despre ele. Dar, oare, noi știm să facem asta ca să-i putem învăța pe copii?

Tot aseară, a apărut un conflict între un băiețel și o fetiță. Băiețelul a lovit-o pe cea mică pentru că țipase în urechea frățiorului lui și a considerat că trebuie să-i facă dreptate. Dreptatea nu se face așa. Ar fi putut să-i spună pur și simplu „Sunt foarte supărat pe tine! Nu-mi place ce ai făcut!”. 

E greuț. Ba nu! E GREU, nenică! E greu că nu ne învață nimeni ce și cum să facem! Câteodată și mie mi-e greu. Cu toate cursurile și cu toate cărțile pe care le-am citit despre parentingul cu blândețe. Câteodată sunt luată prin surprindere și nu știu cum să gestionez toate situațiile care pot apărea, dar îmi rezerv timp suficient să-mi liniștesc sufletul și capul și abia atunci iau măsuri.

Între timp, mi-am dat seama că singurii care ne pot spune ce avem de făcut cu adevărat sunt copiii. De multe ori, mă trezesc cu câte 7-8 copii de vârste diferite în curtea noastră. Nu-i chiar atât de greu să-i faci să se înțeleagă și să se joace frumos. Știi de ce? Pentru că au încredere în noi! Au încredere absolută în tot ceea ce le spunem.

Copiii sunt o responsabilitate foarte mare. Există riscul să-i stricăm. Să le alterăm bunătatea, empatia, încrederea, curajul. Cred în continuarea că o bună comunicare rezolvă orice conflict. Ca în relația de cuplu, de altfel.

Cu drag,

Cosmina Kovács

 

Foto: Unsplash

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply