Parenting

Copilăria cu cheia la gât a fost frumoasă datorită părinților, nu vremurilor

octombrie 3, 2019

Am avut o copilărie frumoasă, nu? Cu cheia la gât, cu „Țară, țară vrem ostași„, cu Prinselea, cu „Flori, fete și băieți„, cu oracole.

Atât aveam, atât era suficient pentru mulți dintre noi. Așa că n-aș spune neapărat că a noastră copilărie a fost mai frumoasă decât a copiilor de acum.
Tehnologia a evoluat. E adevărat. Medicina a evoluat și ea. Mai putem spune că pe vremea noastră a fost cel mai bine? Nu neapărat. A fost bine că eram copii și când ești copil găsești cu ce să te joci, chiar și atunci când nu ai nimic la îndemână. Creativitate.

Dar una peste alta, dacă ar fi să fim sinceri, n-a fost mai bine.

Pe vremea mea încă auzeam la radio și la televizorul alb negru știri despre holeră. Când aveam eu 7 ani, a fost epidemie în toată țara de hepatita A. Mi-am petrecut clasa întâi în spital, mâncând lături. Cică așa mă făceam bine. Acolo am învățat să scriu. Fosta mea educatoare de la grădiniță a murit. Tot de hepatita A. Stătea lângă salonul unde eram eu internată. Și asta pentru că apa de la robinet, deci și din școli era contaminată. Vremuri bune? NU.

Pe vremea mea se făceau toate bolile copilăriei. Rujeolă, pojar, oreion. Pe toate le-am avut. Oreionul duce la infertilitate la bărbați. Poate nu știai. Tot pe vremea aia ne tratau mamele de pneumonii cu grăsime de oaie (ai idee cum pute??) și cartofi cu oțet direct pe piept. Nu că era neapărat bine, dar altceva n-aveam.

În copilăria noastră se cam făcea foamea. Sigur, noi n-am simțit-o. Eram ocupați să ne facem păpuși din cârpe sau să ne fugărim unii pe alții în picioarele goale și cu muci la nas pe strada aia care se umplea de noroi la prima ploaie. Părinții noștri, cu siguranță, au simțit ce înseamnă să faci foamea.

Îmi fac eu griji dacă e suficient ce avem pentru fiică-mea și n-o ducem rău deloc, dar părinții noștri, cum or fi fost?

Spunem că am avut o copilărie fericită nu pentru guma Turbo, nu pentru bananele alea verzi și nici pentru jocurile pe care le repetam la infinit. Am avut o copilărie fericită pentru că n-am simțit grijile oamenilor mari și așa vor spune și copiii noștri peste 30 de ani.
Vor râde de iphone-ul de acum, cum râdem noi de clasicul Nokia 1310. Vor râde de laptopurile de acum, cum râdem noi de primele calculatoare. Vor fi nostalgici când vor auzi de Candy Crush cum suntem noi când ne amintim despre Râma.

N-am trăit cele mai bune vremuri, ba chiar aș îndrăzni să spun că am prins vremuri GRELE. Nu la fel de grele cum au fost pentru bunicii și părinții noștri. Îți poți imagina vreo secundă cât de puține lucruri știau? Sau la cât de puține lucruri aveau acces? Nu poți, oricât de multă imaginație ai avea. Îți poți imagina cum făceau foamea și cu câtă teroare au trăit Războiul? Nu, nu poți.

Dacă ți se pare că ai avut o copilărie frumoasă pentru că noi nu „eram tâmpiți cu tehnologia„, mai gândește-te. Sigur, asta nu înseamnă că trebuie să-i pui telefonul în mâna copilului tău încă de când e bebeluș doar așa… pentru că avem.

Amintește-ți că plictiseala ne-a prins bine. Un copil plictisit începe să gândească. Ce să facă? Ce să inventeze ca să nu se mai plictisească? Sigur, un copil plictisit poate deveni obositor pentru niște părinți prea ocupați, dar pentru binele lui, lasă-l să se plictisească! Așa le stimulăm și conservăm creativitatea atât de necesară mai târziu.

Copilăria copiilor noștri va fi mai frumoasă decât a noastră. Așa ar trebui să fie firesc. Altfel, nu evoluăm.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply