Mi-e foarte greu să scriu despre asta. Mă urăsc din tot sufletul că am dus-o la grădinița aceea și mă urăsc și mai tare că am avut încredere în niște oameni care n-au meritat.
Katarina are 2 ani și 9 luni acum. A început să vorbească bine cu subiect și predicat peste noapte, la propriu, imediat după ce i-am spus că nu o voi mai duce niciodată la grădiniță (în urmă cu 2 săptămâni). Încă nu pot spune numele grădiniței (cel puțin nu până când autoritățile își vor face treaba).
Cum îți dai seama că este copilul abuzat la grădiniță?
O să vă povestesc doar ce știe și grădinița în acest moment pentru a nu periclita în niciun fel ancheta autorităților. Voi reveni cu mai multe detalii când se va finaliza totul.
Katarina a început să aibă un comportament extrem de ciudat (anxietate, agresivitate față de noi, dar în special față de tati, el fiind cel care o ducea la grădiniță, țipat din senin, regres în privința somnului, țipat noaptea după mine ca și cum era speriată, nu vorbesc despre pavor). Un copil crescut în iubire cu multă răbdare și calm nu are de ce să se poarte așa.
Așa că ne-am pus semne de întrebare și am făcut tot ce se putea face pentru a afla ce se întâmplă. Repet, sunt lucruri despre care nu voi aminti acum, însă există o metodă foarte bună pentru a-ți da seama dacă se întâmplă ceva cu un copil atât de mic și se numește SCHIMB DE ROLURI.
Când copilul este liniștit, odihnit, mâncat, mai pe scurt într-o stare bună, spune-i că vrei să vă jucați de-a grădinița. Tu ești copilul, iar copilul primește rolul educatoarei, îngrijitoarei sau chiar a copiilor din grupă.
Eu am mers la sigur cu somnul pentru că știam deja că acolo e problema, iar discuția noastră a fost în felul următor:
Eu: – Vreau și eu să mă joc cu tine! Eu sunt Katy, tu educatoarea (i-am spus prenumele pentru că așa o știa ea. O să-i spun D. în continuare). Vrei să facem asta?
Katy: – Daaa!
Eu: Cum mă pune D. acum la somn? (eram întinsă pe canapea cu capul pe pernă)
Katy: Taci! Capul jos! Fii cuminte!
Eu: Și Katy ce face acum?
Katy: Țipă!
Am țipat și am așteptat să văd care este reacția ei. A venit în viteză, m-a strâns de gât, mi-a dat o palmă peste față, apoi m-a ciupit de gât și de față.
Eu: Mami, asta îți face ție D. la grădiniță?
Katy: Daaa, mami.
A plâns atât de mult încât a doua zi s-a trezit fără voce.
Am făcut asta și cu îngrijitoarea, inclusiv cu numele fiecărui copilaș din grupă. Nu a spus nimic greșit, ba chiar zâmbea și despre unii dintre copii mi-a spus că au adus tort și baloane.
Ce m-a frapat foarte tare? Faptul că nu a plâns niciodată dimineața când o duceam la grădiniță, nici măcar la acomodare. Atât de multă încredere a avut în noi, iar noi am dus-o în gura lupului.
A fost prima întrebare pe care i-am adresat-o psihologului „Este posibil să nu plângă dimineața, deși a fost agresată?”. Răspunsul a fost „Uneori, victimele se îndrăgostesc de abuzator”.
Au fost multe semne de-a lungul timpului și recunosc că mereu am găsit scuze. Primul lucru care m-a alertat cu adevărat a fost un episod în care și-a zgâlțâit plușul cu care doarme. L-a luat de gât cu ambele mâine, l-a zgâlțâit și a țipat la el „Fii cuminte! Taci!”, apoi a lăsat tonul mai jos și a spus „Așa”.
Mi-am strâns toate dovezile de care aveam nevoie, apoi am început să-i luăm la întrebări pe toți din grădiniță.
Prima întrebare a fost „Cum culcați copiii?”
Pe educatoare am mai întrebat-o o dată la o ședință individuală pe Zoom acest lucru. Îmi amintesc perfect că s-a bâlbâit și se schimbase la față, dar am crezut că poate sunt eu prea directă. În cele din urmă, mi-a spus că îi cântă.
Numai că a mai întrebat și soțul meu încă o dată același lucru, dar de data asta pe doamna îngrijitoare, care i-a dat altă variantă: „Noi avem niște tehnici, niște cuvinte anume pe care le folosim. De ce? Nu doarme acasă?”. Soțul i-a spus că e ceva mai agitată și că era curios dacă adoarme ușor la grădiniță.
„Ah, nu! Katy adoarme ultima, de obicei”.
Imediat după aceea, i-am scris educatoarei. Las mai jos una dintre conversații:
„Cosmina Kovács: Buna ziua! Ajutati-ma cu o informatie, va rog. La ce ora adoarme Katy de obicei si care e rutina ei de somn?
Educatoare: Buna ziua! In ultima perioada a adormit putin mai greu fata de cum adormea de obicei, 30 de minute se misca in pat.
Cand am observat ca nu adoarme, un adult a mers langa ea si o mangaia usor pe mana/ corp si in 10 minute adormea.
Cosmina Kovács: A tipat sau face galagie in tot acest timp?
Educatoare: Nu, doar se misca in pat
Educatoare: Pare ca nu isi gaseste locul
Kovács: Pe la ce ora adoarme?
Educatoare: 13:30-13:40
Cosmina Kovács: Alt comportament ciudat ati observat?
Educatoare: Comportament ciudat nu am observat.
Este vesela cand ne pregatim de somn, nu refuza sa doarma sau sa stea pe pat.
Educatoare: Ati schimbat ceva in rutina somnului de noapte? Adoarme la aceeasi ora?
Cosmina Kovács: Doarme bine, dar se trezeste noaptea plangand. O voi duce la psihologul nostru astazi. Multumesc pentru informatii!”
După discuția aceasta, i-am scris directoarei în care i-am explicat ce se întâmplă, inclusiv faza cu plușul cu care doarme și răspunsul ei a fost că se află în perioada cu mintea absorbantă și că există un copil în grupă care spune „Taci”. Am insistat să ne dea voie să ne uităm pe camerele de supraveghere și ne-a refuzat. I-am spus telefonic (în scris a refuzat să mai răspundă) că putem veni noi în biroul ei și să ne uităm împreună dacă nu vrea să am acces la imagini și se teme că le pun pe site-uri dubioase. Tot un refuz am primit. Am rugat-o să se uite pe camere și să-mi spună concret ce se întâmplă la somn. Mi-a dat o cu totul altă variantă de somn în care spunea că sunt lăsați să adoarmă singuri și în situația în care sunt copii care nu adorm, se duce un adult la ei. Când am întrebat în cât timp adoarme Katy, mi-a spus în 10 minute. Ora 13:00 este ora de somn, educatoarea spunea că adoarme pe la 13:40, directoarea la 13:10.
Doamna directoare mi-a sugerat să nu mai vorbesc cu alți părinți
Grădinița nu oferă un grup sau vreo relaționare cu ceilalți părinți și primul instinct a fost să găsesc pe cineva din grupa fetiței și să întreb dacă a observat vreun comportament diferit la copilul lor.
Atunci când am înscris-o, soțul doamnei (el a fost cel care a prezentat activitatea) a spus că ne va da acces în cazul în care se întâmplă ceva, însă, într-adevăr, clauza din contract spune că accesul este doar pentur personal și directoare.
Eu știu următorul lucru: Grădinița privată este o afacere! Și mai știu că este important să-ți cunoști clienții, să îmbunătățești calitatea serviciilor și produselor tale și să ții cont de fiecare feedback în parte. Am o afacere care probabil în acest moment se va duce pe râpă din cauza stării mele emoționale, dar și pentru că al meu copil are nevoie mai multă de mine decât business-ul. Da, am avut angajați și/sau colaborări care au lucrat produsele neglijent, dar clientul a avut întotdeauna prioritate pentru mine. Copilul nu e o cârpă pe care o poți face retur dacă vine cusută prost, iar părinții nu sunt niște dobitoci cărora le închizi gura cu niște grafice și niște teorii despre care îți imaginezi tu că nu le-a citit nimeni.
Las o parte din explicațiile oferite de directoare referitor la comportamentul fetiței mele
Nu pot oferi print screen cu mesajul trimis de mine pentru că apare numele educatoarei, însă i-am spus despre zgâlțâială și mi s-a răspuns stric legat de cuvintele „Taci și capul jos”. Atât.
Ceea ce nu știe doamna este că am citit și dezbătut subiectul de mai sus cu mulți ani înainte să știu de existența dânsei cu specialiști în parenting și cu psihologi cu care am lucrat zi de zi timp de câțiva ani. A fost șansa mea să obțin un proiect în parenting din care am învățat și m-am dezvoltat ca om și ulterior ca mamă.
Dacă aș fi primit textul acesta în urmă cu 15 ani, probabil că mă simțeam prost și paranoică. Mi-aș fi cerut și scuze pentru deranj.
Un copil mai mic de 3 ani NU MINTE și NU INVENTEAZĂ! Un copil atât de mic ABSOARBE tot și imită tot ceea ce vede/aude.
Care sunt semnele că un copil este abuzat la grădiniță/creșă:
- Respinge violent unul sau ambii părinți (Katy era adormită de tati în fiecare noapte până când a fost agresată, apoi l-a refuzat complet)
- Se trezește noaptea plângând (Katy a făcut asta câteva seri la rând până când am hotărât să dorm din nou cu ea. A dormit singură până în urmă cu ceva vreme)
- Face pipi în pat (Fiică-mea nu mai poartă pampers de la 2 ani. Nu a făcut niciodată pipi în pat până la incident)
- Țipă din senin
- Își schimbă comportamentul de la o secundă la alta (acum râde, acum lovește sau respinge)
- Somatizează și se îmbolnăvește des (Din martie și până acum, Katy a mers 4-5 zile la grădiniță sau chiar mai puțin și 10 zile acasă). Am schimbat pediatri peste pediatri, toți spuneau că este normal, dar că ar trebui să se prelungească perioada până la următoarea boală. Nu s-a întâmplat acest lucru.
- Folosește culori închise când desenează, trasează linii pe loc (ai mai jos o imagine pe care Katy a realizat-o în una dintre zilele când a fost abuzată vs. un desen normal)
Sper ca articolul să fie util, să vă dea curaj și să aveți încredere în ceea ce vă spun copiii voștri! Dacă nu noi, atunci cine? Și mai sper ca părinții să nu mai accepte să li se inoculeze ideea că sunt paranoici și nu știu despre ce vorbesc.
Mai spun un lucru legat de Montessori, însă este strict opinia și bănuiala mea: Am urmărit anunțurile grădiniței la care a mers Katy și angajează personal tot timpul. Oamenii vin și pleacă. Eu în continuare vreau să cred că directoarea, care este și ea mamă, nu poate fi atât de nepăsătoare și de neimplicată decât dacă știe că nu-și găsește educatori calificați și atunci fie închide ochii, fie nu e prezentă niciodată (nici eu, nici soțul nu am văzut-o vreodată, ci doar pe soțul ei) și habar n-are ce se întâmplă, dar dacă îi semnalez acest lucru, de ce marea ei grijă este să nu mai vorbesc cu părinții? Aș fi putut oricând să accept că m-am panicat degeaba și să-mi cer scuze față de părinții alertați de pomană, numai că nu vrea nimeni să demonstreze că greșesc. Pentru că sunt conștienți că nu vorbesc prostii. Dacă eu și copilul meu suntem mincinoase și paranoice, de ce ar trebui să-și facă griji? Presupun că poate dovedi oricând că educatoarea despre care vorbesc e o femeie întreagă la cap și eu sunt cea exagerată arătându-le imaginile video din ultimele luni.
Aș fi vrut să citesc asta înainte să-mi înscriu copilul acolo. Poate aș fi fost mai atentă. E foarte greu să treci prin asta. Nici nu vreau să-mi imaginez în ce situație eram dacă nu-mi permiteam să stau acasă acum sau ce aș fi făcut dacă nu mi-aș fi permis să plătesc un psiholog? Încă aștept un răspuns de la Protecția Copilului, au trecut aproape 2 săptămâni de când am luat legătura cu ei. Aș fi vrut să ne trimită un specialist acasă să mă ajute, să observe, să-mi spună dacă pot face ceva mai bine. Visez cai verzi pe pereți, probabil.
Oameni buni, ce fac părinții care nu-și permit financiar să ducă toată povestea asta? Ce se întâmplă cu acei copii? Sau ce se întâmplă cu copiii de creșă/grădiniță care nu au curaj să spună și care poate devin introvertiți?
Sursă foto: pexels
No Comments