De ce femeile se îngrașă mai mult și mai repede decât bărbații?

Să-mi fi spus cineva vreodată că îmi voi dubla greutatea, m-aș fi întors cu spatele și i-aș fi spus că nu știe ce spune. Numai că… mi s-a întâmplat.

Faptul că am făcut atâția ani jurnalism și blogging m-a obligat să citesc și să mă informez mult. Nu poți lua un interviu fără să știi despre ce urmează să vorbești. M-a ajutat enorm lucrul acesta.

Există studii care demonstrează faptul că femeile se îngrașă mai mult și mai repede decât bărbații, ba chiar și diferit. De ce? Pentru că bărbații și femeile au o structură diferită a creierului, respectiv a hormonilor. Dacă bărbații câștigă țesut adipos în zona abdomenului, noi ne îngrășăm peste tot, cu precădere în zona șoldurilor. Ei slăbesc mai repede și mai ușor, noi, nu prea.
Îmi amintesc de un interviu acordat de Livia Nena, bionutriționist, în care spunea că estrogenii, hormonii feminini, reprezintă principalul motiv pentru care femeile se îngrașă mai ușor decât bărbații. „Prima etapă de îngrășare la femei apare la vârsta adolescenței, când organismul este la pubertate, iar în corp se produce o dereglare hormonală. Menopauza reprezintă și ea un plus de risc pentru luarea în greutate”.

În afară de asta, adăugăm mâncatul emoțional ca o realitate a vieții omului modern. Noi nu mâncăm întotdeauna doar pentru a ne satisface foamea fizică. Studiile arată că 40% dintre oameni au tendința de a consuma mai multe alimente atunci când sunt stresați, alți 40% au tendința de a NU mânca deloc și numai 20% dintre noi pot rămâne echilibrați din acest punct de vedere.

Există deja o cutumă pe care o vedem în filme și cu care ne-am obișnuit atât de mult, încât pare firesc: dacă femeia este tristă, se așează în fața televizorului cu cea mai mare cutie de înghețată și nu se oprește până nu o mănâncă pe toată. Cu alte cuvinte, căutăm să-i oferim plăcere creierului prin ceva bun, indiferent ce-o însemna asta, ca să ne simțim mai bine.
Numai că, mâncatul compulsiv nu contribuie la rezolvarea problemelor emoționale, ci le înrăutățește.

Nu e ușor să accepți că ai o problemă cu greutatea, cum nu e ușor nici să o rezolvi

Uitându-mă în urmă cu mintea și ochii de acum, îmi dau seama cât de greu mi-a fost să mă îngraș și cât de imposibil părea să mai slăbesc vreodată, asta în condițiile în care, repet, am fost norocoasă să am atât de multe informații despre obezitate și despre cum să slăbești. România nu este o țară informată corect despre cum să mănânce. Nici mâncărurile noastre tradiționale nu ajută prea mult. Majoritatea conțin foarte multă prăjeală și grăsimi.

În primele 4 luni de sarcină aveam deja peste 15 kg în plus

Începând cu a cincea săptămână de sarcină, vărsam de 15-20 de ori pe zi. Ajunsesem să îmi agăț saci de gunoi din plastic de gât pentru că nu mai aveam timp să ajung la baie, deși era la doi pași. Habar n-aveam cum e să-ți fie atât de rău. Imaginează-ți cât de rău îți poate fi după o beție cruntă și imaginează-ți că ai starea aceea timp de 15-20 de ori pe zi, timp de 4 luni. Groaznic!

Știam, însă, că sarcina a venit după 2 ani în care medicii spuneau că sunt șanse foarte mici să rămân însărcinată. N-aș fi suportat ideea să nu pot duce sarcina până la capăt.
După 3 săptămâni de vărsături, aveam deja anemie. Mi s-a recomandat să iau suplimente, numai că mi se făcea și mai rău când vedeam orice fel de pilule. În afară de acidul folic, nu am putut înghiți niciun fel de medicament în timpul sarcinii.
Următoarea opțiune era să mă internez în spital pentru perfuzii, numai că devenisem extrem de anxioasă și i-am spus medicului că asta nu este opțiunea ideală pentru mine.
Am ajuns la concluzia că trebuie să mănânc ascultându-mi corpul. M-am calmat, am fost atentă la ce-mi făcea bine și insistam cu alimentele respective. Când am făcut asta, vărsăturile s-au înjumătățit.

Ce făceam?

Grețurile de dimineață se calmau pe măsură ce consumam fructe sau pâine prăjită. Am avut o perioadă când pentru fiecare persică mâncată câștigam 30-60 de minute fără să vărs. Dar e sănătos să mănânci fructe, nu? Da, dar nu atât de multe fructe pentru că au zahăr.

I-am spus medicului meu ce fac, am repetat analizele și au fost cu mult îmbunătățite. Până la finalul sarcinii au devenit perfecte.

Am fost avertizată de medicul meu ginecolog că mă voi îngrășa în ritmul ăsta, cum mi s-a spus „Dar am încredere deplină în tine că vei slăbi după ce naști.”. Merg la el încă de pe vremea când era medic rezident. A fost singurul capabil să-mi pună un diagnostic corect după 7 ani de mers de la un medic la altul și fiecare îmi spunea că trebuie scos apendicul sau că am o peritonită. Nici în ziua de azi nu mi-am scos apendicul. Am mai povestit despre asta aici. Vreau doar să subliniez faptul că am încredere în medicul meu și că am de gând să rămân cu el până când va ieși la pensie.

M-am îngrășat 45 de kilograme cu bună știință, dar am ținut în frâu o sarcină toxică și sunt mândră de mine, deși recunosc că am avut destule momente când îmi zbura încrederea de sub picioare. Sunt oameni care se îngrașă din cauza afecțiunilor endocrinologice (îți amintești de studiile cu hormonii, da?), sunt oameni care se îngrașă sau slăbesc foarte tare din cauza emoțiilor negative puternice și sunt oameni care se îngrașă și din nepăsare. Nimic de judecat.

Până când am născut, nu mi-am făcut probleme legate de greutate.

Scopul meu era altul atunci. După ce mi-am atins scopul și am născut o fetiță sănătoasă și frumoasă, am început să-mi îndrept atenția și către corpul meu.
Cel mai greu mi-a fost să ies cu bărbată-miu în oraș. Prietenii și familia știau ce s-a întâmplat, cum știau și că îmi voi reveni. Dar când ieșeam cu frumosul meu bărbat, vedeam cum își dădeau fetele coate și auzeam clasicul „Ce-o fi văzut la ea?”.
Oricât de rațional și inteligent ai fi, e imposibil să nu te afecteze cumva. Mie îmi furau din încredere și cum ajungeam acasă, îl întrebam pe bărbată-miu „Dar dacă au dreptate și o să rămân atât de grasă? Dacă n-o să slăbesc?”.
„Nu m-am însurat cu tine că erai slabă, te-am luat pentru că ești frumoasă, deșteaptă, puternică și bună. Dacă nu o să slăbești, o să te iubesc la fel de mult. Calmează-te că sunt lângă tine”.

Îmi amintesc că l-am rugat să nu mă cicălească niciodată să fac un lucru. Sunt șanse mai mari să nu-l mai fac vreodată decât dacă sunt lăsată în pace și să-l fac în ritmul meu. A ținut cont de asta până când și-a dat seama cum mă poate ajuta.

Unde vreau să ajung?

E mai ușor să te îngrași decât să slăbești. Primesc foarte multe mesaje despre cum am slăbit și majoritatea întrebărilor sunt „Ce ai mâncat, la ce oră, cât?”. Sigur că e important ce mănânci, cât și când, dar asta cred că este partea simplă a lucrurilor. Partea complicată, mai ales la femeile care se îngrașă în timpul sarcinii, apare după ce naști pentru că îți spui „Gata! Nasc și mă apuc de treabă, am grijă de mine și la vară port costum de baie din două piese”. Nu se întâmplă așa. Realizezi rapid că ai alte priorități. Timpul trece, iar ție ți se plantează în cap ideea că ai dat greș și că așa vei fi de acum înainte. Nu ai dat greș, pur și simplu ai avut alte priorități. Abia după 2 ani jumătate m-am apucat de sport. Fac împreună cu fiică-mea. Am transformat povestea asta într-o rutină între noi două, iar dacă vreau să trișez, nu prea mai pot. Chiar ieri îmi spunea „Hai, mami! Bagă!” și în secunda doi eram întinse pe jos. Cât am așteptat momentul ăsta! 🙂

Primele 4 luni cu bebe acasă sunt considerate al 4-lea trimestru de sarcină. În aceste 4 luni aveam aceeași greutate ca atunci când am ieșit din spital. Nu slăbisem un gram, pitica avea colici, somnul nu mai era somn, iar eu nu mai eram sigură de nimic. Eram un fel de fantomă pe pilot automat.

După astea 4 luni, bărbată-miu, deștept de altfel, nu doar frumos, m-a rugat să fac un plan alimentar pentru o săptămână ca să optimizeze cumpărăturile și să nu mai plece prea des de acasă.
M-a adus cu picioarele pe pământ și s-a asigurat că mâncăm la ore fixe. Îmi amintesc cum stăteam cu orele să pompez lapte și venea bărbată-miu cu castronelul de morcovi, mere și ce mai mâncam eu între mese.

Târziu mi-am dat seama ce fac ai mei pentru mine

La primul Crăciun complotase cu tata să ne facă sarmale fără ulei, grăsimi și alte minuni. Salata bouef s-a făcut cu iaurt în loc de maioneză și abia atunci am realizat că aveam o echipă în spatele meu. 🙂
Acela a fost momentul când m-am trezit și am început să am grijă de mine. Într-un fel sau altul, am început să slăbesc odată cu diversificarea celei mici. Mâncam împreună și mă simțeam și responsabilă de felul cum o învăț să se raporteze la mâncare.
Am născut în ianuarie și am început să slăbesc undeva din luna mai și m-am oprit peste 1 an și 2-3 luni.
A trecut un an jumătate de când mă mențin la 47 de kilograme. În toată perioada asta, i-am povestit Katarinei despre fiecare aliment în parte. Este mofturoasă, dar mănâncă bine și sănătos. Uneori mâncăm și ciocolată, dar ne place fie cea făcută de tati în casă, fie ciocolată neagră cu merișoare. Nimeni nu ține o dietă anume, însă avem grijă să nu exagerăm cu nimic.

Cred că este important felul cum ne raportăm la mâncare. Noi nu suntem educați să privim mâncarea ca pe o experiență culinară, cât o tratăm mai degrabă fie ca pe o recompensă, fie ca pe un supliment pentru problemele noastre emoționale.

Vrei să slăbești?

1. Vorbește cu un psiholog. Vezi ce nevoi ai, stabilește-ți un obiectiv și ține-te de el.
2. Roagă-ți familia să te ajute.
3. Vorbește cu un nutriționist și verifică-ți analizele de sânge la fiecare 6 luni. E important să mănânci diversificat și echilibrat.
4. Apucă-te de treabă.
5. Mănâncă mai încet. Bucură-te de gust și respectă-ți corpul. Este responsabilitatea noastră să avem grijă de propriul vehicul. Zilele trecute, mașina mea a făcut 300 000 de km. Se ține bine fetița! Cu o îngrijire atentă și la timp, mai duce încă pe atât. De ce ar fi diferit la mașini față de oameni? Ai grijă de tinichea, te duce departe pentru cât mai mult timp. N-ai grijă, îți asumi că are o durată de viață mai scurtă. Și tu odată cu ea. Nu e firesc să vrei o viață cât mai lungă alături de copilul tău? Să-ți vezi nepoții, să te mai bucuri încă puțin de copilărie?

Ce m-a mai ajutat mult?

Inelul de logodnă și verigheta mea erau potrivite pentru o femeie de până în 50 de kilograme. Îți imaginezi că nu-mi mai intrau decât până la nivelul unghiei.
M-am cântărit rar, dar la fiecare 3 luni probam bijuteriile și cu cât trecea timpul, cu cât le puteam pune mai jos. Fiecare centimetru depășit a fost extrem de satisfăcător pentru mine.

Nu îți zic cât m-am bucurat în ziua când am reușit să le port iar! Parcă mă ceruse bărbată-miu de nevastă din nou, iar asta a meritat tot efortul!

Obezitatea este realmente o problemă mondială, nu doar în țara noastră. Ca o femeie care a trecut prin asta, cred că e mai important ca mesajul transmis să fie unul mai degrabă „Nu ești singur/ă. Te înțeleg. Se poate și merită tot efortul” decât să judeci într-o manieră grotească fără niciun strop de empatie.

Atunci când am început proiectul kaya.ro am fost acuzată că încurajez obezitatea oferind haine pentru astfel de siluete. Nu, nu fac asta. Din contră. E doar o cale de a ajunge la femeile care se confruntă cu aceeași problemă pe care am avut-o eu, de a le face să se simtă acceptate, normale și încurajate să-și schimbe stilul de viață.

Îți las mai jos un exemplu:

Și eu auzeam destul de des în capul meu „Ai eșuat!” în perioada în care am trecut prin obezitate. Dar ce sinistru poate fi lucrul ăsta având în vedere că datorită kilogramelor mele în plus am fost capabilă să duc sarcina cu bine până la capăt! Nimic nu aș schimba din toată povestea asta.

Un singur lucru îmi doresc să mai spun: Un obez nu va judeca/ironiza niciodată un alt obez. Nu poți vorbi despre ceva ce nu înțelegi și nu cunoști cu adevărat, dar în țara asta, toată lumea e expertă în toate și are dreptul la propria opinie.

Empatia chiar funcționează. Vezi e-mailurile de mai sus. Oamenii chiar au probleme. Femei și bărbați în aceeași măsură. Taci sau încurajează-i. Au nevoie de asta.

Dacă îți pasă, desigur.

Ah, și încetați să mai recomandați sportul unei persoane de peste 100 de kg. Cu riscul de a supăra antrenorii, să te apuci de sport la 100 de kilograme te va face să renunți rapid și nici să te mai apuci vreodată. Întâi slăbești puțin câte puțin și când îți recapeți energia te apuci de un sport care îți face plăcere. Cunosc femei cărora le place kickboxing-ul, cum cunosc femei ca mine care preferă sporturile în care nu e musai să gâfâi din toate încheieturile, precum Bodyart sau Yoga. Important e să alegi ceva ce funcționează bine pentru tine.

Chiar astăzi am vorbit cu o femeie care mi-a spus „Cosmina, mă uit la tine și îmi este greu să-mi imaginez că ai avut atâtea kilograme, dar mă motivezi din plin. Îmi doresc să fiu sănătoasă și să mai slăbesc până îmi ating scopul”. E în plin proces de slăbire și mă sunase să-mi spună că mărimea 10XL i-a rămas mare.

Nu mi-a făcut plăcere să fac poze în perioada când aveam kilogramele în plus. Nu-mi plăcea de mine. Sunt câteva făcute de soțul meu fără să-l văd, dar nici acum nu mă simt confortabil să mă arăt lumii. În prima fotografie de mai sus, aveam în jur de 75 de kilograme. Slăbisem deja aproximativ 15-20 de kilograme. Pe de-o parte, sunt conștientă că pot ajuta și alte femei recunoscând și vorbind despre ceea ce mi s-a întâmplat, însă pe de altă parte, presiunile celor ca Buhnici mă fac să am propriile temeri. Nu-i ușor când astfel de persoane vorbesc așa cum au făcut-o deja. Mai degrabă simt nevoia să mă ascund decât să recunosc și să vorbesc despre asta, dar… Eu sunt Cosmina și nu mă sperie cuplul Buhnici sau alții ca ei!

Vrei să slăbești? Poți! Nu poți singură? Mergi la un medic nutriționist. Nu știi ce să faci cu toate emoțiile pe care le ai? Mergi la un psiholog. Nu e nicio rușine în asta. De fiecare dată când mă simt copleșită, îmi sun psiholoaga. Probabil că pot și singură, dar de ce să nu scurtez povestea cu ajutorul cuiva decât să mă zbat ca peștele pe uscat până mă prind ce am de făcut? Nu ai bani ca să plătești specialiștii de care ai nevoie? Fă-ți un obiectiv din asta și pune deoparte până când ai tot ce trebuie, important e să nu te pierzi pe drum. Ai mai încercat și n-ai reușit? Mai încearcă o dată, dar de data asta diferit față de tot ce ai făcut până acum.

Foto: Pixabay