De ce nu funcționează nicio dietă? Am 47 de kilograme acum și mă mențin fără efort de peste un an și șase luni. În luna ianuarie 2020 când am născut-o pe fetița mea, aveam aproape 100 de kilograme.
Am slăbit fără să mă înfometez, fără să duc lupte imposibile, fără să fiu copleșită de situația în care m-am aflat, fără să fac sport.
Cum ai slăbit atât de mult într-un timp atât de scurt?
Sunt întrebată des acest lucru și cred că nu e deloc întrebarea potrivită. Aș sugera, mai degrabă, întrebări precum:
1. De ce te-ai îngrășat?
2. Cum te face asta să te simți acum?
3. Ce ai de făcut cu toate emoțiile pe care le simți când ești supraponderal?
4. De ce nu funcționează dietele și sportul la toată lumea?
Obezitate fără probleme fizice și emoționale nu există
Majoritatea discuțiilor își îndreaptă atenția către problemele de sănătate care pot apărea, precum diabetul, apneea în somn, durerile articulare, hipertensiunea arterială, dar despre problemele emoționale cine vorbește? Cine îți vorbește ție despre autocontrol? Despre stima de sine scăzută, depresie, izolare socială, rușine, vinovăție sau anxietate?
Cine îți spune ție că nu e suficient să „ții dietă și să faci sport”? Cine îți spune ție că poate nici nu e nevoie să faci asta, cât mai degrabă trebuie să găsești legătura dintre emoții și comportamentul tău privind mâncarea?
Hai să luăm fiecare întrebare de mai sus pe rând:
1. De ce te-ai îngrășat?
Ar putea fi anxietate? Știai că anxietatea are ca bază frica? Dar știai că frica este o reacție naturală față de un pericol real, însă anxietatea este, de fapt, o teamă față de un pericol imaginar? La una dintre ședințele de terapie m-am dus în cabinet cu o doză de energizant. Dormisem puțin, îmi imaginam că o să adorm acolo. Am refuzat un ceai în detrimentul bombei din doză. Nu l-am băut, i l-am dat terapeutului să-l arunce la coș. Nici n-am adormit așa cum credeam. Pericol imaginar? Da.
În cazul meu a fost anxietatea de a nu pierde sarcina. Am interpretat vărsăturile din primele luni de sarcină cu faptul că nu voi fi capabilă să duc sarcina la bun sfârșit (vezi vinovăția și anxietatea de aici? observi frica mea imaginară?), așa că mi-am găsit confort în mâncare.
Mă simțeam mult mai bine dimineața, dacă mâncam piersici. Nu una, nu două, ci un kilogram! Cât zahăr crezi că am consumat dintr-un kilogram de piersici pe zi? Am optat pentru cele mai sănătoase alimente, dar cantitatea și-a spus cuvântul. Dezechilibru.
Dar plictiseala? Am cliente care îmi spun „M-am îngrășat atât de mult în timpul pandemiei. Ce mă fac?”. Pandemia ne-a ținut în casă pe mulți dintre noi. Ce faci când stai acasă? Te plictisești, iar dacă nu găsești și altceva de făcut care să-ți facă plăcere, te refugiezi în mâncare. Sau te-ai gândit că izolarea te poate face să reflectezi mai mult și să descoperi lucruri care nu-ți plac despre tine? Dar cine ne spune nouă că oamenii sunt atât întuneric, cât și lumină? Cine ne spune nouă că avem întotdeauna opțiunea de a alege lumina?
Cunosc studente la medicină care s-au îngrășat, precum și medici, asistente sau corporatiști. Ce crezi că face stresul, dacă nu știi să-l gestionezi corect? Te îndreaptă către mâncarea care te binedispune și îți estompează grijile. Îți umple goluri emoționale, dacă vrei.
2. Cum te face asta să te simți acum?
Cel mai des aud „Felicitări pentru ambiție! Dacă aș avea și eu ambiția dumneavoastră…”. Ambiție să ce? Să mă dau de ceasul morții în sala de fitness? Să mănânc doar frunze și carne fiartă? Nu e ambiție, ci autocontrol.
Dacă te lași copleșit de faptul că tu nu poți să faci asta, ei bine, nu vei putea. Dar știi ce? Eu nu sunt mai presus decât tine, tu nu ești mai prejos decât mine.
Nu te naști cu abilitatea de autocontrol, ci o înveți.
Uită-te la valul de parenting modern. Cât de mult accent se pune pe validarea emoțiilor?
Adulții de azi au handicapul acesta. Noi nu știm ce să facem cu toate emoțiile noastre. La școală nu am învățat, acasă fiecare a primit educația moștenită de la o generație care s-a născut în vremuri când nu se discuta nimic despre emoții. Atât s-a putut până acum, dar începând din secunda asta, ce limite ai? Cine ți le impune?
Eu mi-am pierdut autocontrolul în fața sentimentului de vinovăție atunci când am rămas însărcinată. Știu de unde vine, o accept, trăiește cu mine până la ultima mea suflare. M-am îngrășat conștient.
Știam că mi se va întâmpla asta, cum știam și că prefer să muncesc de 10 ori mai mult după naștere decât să mă simt vinovată față de copilul meu. Am mers pe principiul „decât să-mi pară rău că n-am avut suficientă grijă de copilul meu, mai bine depun un efort să slăbesc după aceea”.
Ai auzit vreodată vorba aceea „Mănâncă să te faci bine mai repede?”. Pe principiul acesta m-am îngrășat.
E foarte greu să conștientizezi singur toate lucrurile acestea. Fără pregătire, fără dezvoltare personală, fără un terapeut specializat pe astfel de probleme, e dificil.
După ce m-am văzut cu sacii în căruță (cu copilul perfect sănătos în brațe) a început să-mi scadă stima de sine sau, mai bine spus, să conștientizez că am stima de sine scăzută.
Dar știi ce? Într-o măsură mai mică sau mai mare, toți avem stima de sine scăzută la un moment dat din te miri ce motive, iar asta depinde de valorile fiecăruia. Și așa cum scade, poate și crește. Corect?
Dacă reușești să conștientizezi că ai stima de sine scăzută, stabilește-ți obiective mici pe care le poți îndeplini zilnic. Mic cu mic se face mare.
Nu te simți bine față de greutatea pe care o ai? Fă-ți un meniu pe o săptămână și stabilește-ți un procent de satisfacție. Dacă reușești să-l respecți măcar în proporție de 50% e perfect. Săptămâna următoare când știi deja că 50% ai reușit, încearcă un procent de 60%.
Scalează-ți pur și simplu obiectivele în ritmul tau, nu în ritmul celor care vând diete-minune. Ce înseamnă asta?
În loc să te forțezi să mânânci 3 mese ca la carte, reglează-ți autocontrolul și impune-ți să ai la cină în fiecare zi ceva slab caloric și nutritiv. La mic dejun și la prânz mănâncă ce vrei tu. Dacă poți să iei o cină sănătoasă în fiecare seară, cu o porție decentă, atunci crezi că ai putea ca săptămâna viitoare să faci același lucru și cu prânzul? Și peste alte două-trei săptămâni, ai putea face același lucru și cu micul-dejun?
3. Ce ai de făcut cu toate emoțiile pe care le simți când ești supraponderal?
Acceptă-le. Acceptă că ți-e rușine, acceptă că ai stima de sine scăzută, acceptă tot ce simți. Cu cât stai mai mult în negare, cu atât nu vei ști ce ai de făcut. Nu știi problema, nu știi soluția, corect?
Calea mai scurtă este să faci terapie cognitiv-comportamentală ca să înțelegi legătura între gânduri, emoții și comportamente.
Cere ajutor, pur și simplu! Nu pune toată presiunea pe umerii tăi.
Și mai vreau să faci un lucru: înțelege că oamenii care te judecă sau care te critică sunt oameni care nu înțeleg. Nu e responsabilitatea ta neînțelegerea sau ignoranța altuia. Responsabilitatea ta este să înțelegi că ai dreptul și poți să te iubești, să te cunoști, să te accepți, să îți fie bine.
4. De ce nu funcționează dietele și sportul la toată lumea?
Pentru că suntem puși în situația de a ne lupta cu poftele alimentare, pentru că simțim că ne restricționăm, pentru că ne simțim copleșiți sau rușinați de situațiile dificile care ne-au determinat să apelăm prima dată la mâncare în exces. Cum crezi tu că îți poate rezolva o dietă conflictul acesta interior? Cum poți avea un stil de viață sănătos, dacă nu-ți îmbunătățești autocontrolul? Spunând „De mâine mă apuc”?
Nu dietele sunt cele pe care trebuie să le urmărim, nu prafurile-minune care ne promit marea cu sarea și care ne îmbolnăvesc mai mult decât suntem și nici eforturile supraomenești nu ne vor înapoia corpul, ci ECHILIBRUL. Minte sănătoasă în corp sănătos.
Este prima relație și cea mai lungă pe care o avem. Or, dacă permitem ca toxicitatea asta emoțională să pună stăpânire pe noi înșine, cum crezi că vei putea să te descurci mai bine în relațiile cu ceilalți? Cu soțul tău? Cu copilul tău? Cu colegii și cu întreaga ta familie? Dacă tu nu începi să te cunoști pe tine însăți, cum crezi tu că omul de lângă tine te va putea cunoaște?
Trăim vremuri tare dezechilibrate din toate punctele de vedere, dar știi ce? Așa cum ne-am dezechilibrat, tot așa ne și putem reechilibra.
Dacă ai senzația că ai încercat tot și nu ți-a reușit, fugi în terapie. Aș îndrăzni să spun că poate acesta ar trebui să fie primul pas. Să conștientizezi de ce nu poți să spargi tiparele care te urmăresc, să înțelegi motivul pentru care nu poți alege un stil de viață sănătos, să conștientizezi că a nu mânca este o formă de pedeapsă, precum și a mânca prea mult.
Nicio dietă și niciun plan alimentar nu-ți pot echilibra emoțiile. Nimeni nu poate ține același plan alimentar mai mult de 1-3 luni. Te saturi să mănânci același lucru, te saturi să fii atât de restrictiv, te saturi să te cântărești zilnic și să nu vezi niciun rezultat.
No Comments