Din casă

E timpul să cumpărăm produse românești, oameni buni!

iulie 10, 2020

Cumpărați produse românești, oameni buni! Produsele noastre au o calitate și un preț mai bun decât ce primim din China, India, Italia, Turcia sau Spania.

Cu siguranță ești de acord cu mine. Cu siguranță știi că fructele și legumele din import doar arată bine, dar gustul este atât de fad! Te-ai întrebat vreodată de ce? De ce fructele și legumele noastre sunt cu mult superioare față de cele din export? Am putea face aceeași comparație cu puiul de țară și puiul plin de concentrate și hormoni de creștere. Gust diferit. Se simte calitatea pur și simplu.

Parcă mai mult ca niciodată simt nevoia să cumpăr produse românești

Poate că pandemia ne-a învățat asta. Ne-a arătat încă o dată cât de important este să avem producție proprie, ne-a arătat încă o dată că suntem pe cont propriu și e bine să nu depindem de alții. Am avut un deficit teribil de măști. Nu era bine să fi avut noi producție locală și să nu stăm cu mâna întinsă la chinezi? Sau la nemți? Adică ei de ce pot și noi nu putem?

De ce alegem să ne cheltuim banii pe produsele altora când am putea cumpăra fabricat sau produs în România? Nu ar fi mai bine ca banii noștri să rămână în țara noastră? De ce nu am cotiza fiecare dintre noi la pensii și alocații ca să avem pentru numele lui Dumnezeu niște pensii și alocații decente?

Avem atât de multă putere de decizie și atât de multă influență și totuși nu ne folosim de asta.

De ce să cumpărăm produsele fabricate în China, la o calitate îndoielnică când am putea opta pentru produsele românești?

Cunosc producători români care vând la prețuri uriașe. Cu un adaos de 1000%. Adică preferă să câștige la un produs cât ar câștiga la 10. Noi nu avem educația asta. Să facem cantitate și calitate. Să câștigăm mic cu mic până se face mare. China și Turcia, în schimb, au devenit printre cei mai mari comercianți ai lumii doar pentru că pot face cantitate mare la preț mic. Oare să nu ne placă munca și acesta să fie motivul pentru care românii noștri nu pot face producție ieftină? Oare nu ne place să primim mulțumiri și recunoștință din partea românilor de sunt atâția care preferă țeapa în locul seriozității?

Știu o mulțime de site-uri care nu se împacă bine deloc cu returul și schimbul. Mi-am luat-o în freză de la bonprix, de exemplu. Din ianuarie tot aștept să-mi dea banii înapoi și nimic. Să vă fie rușine! Să vă fie rușine că nu știți să faceți business! Nu era mai simplu să câștigați un client care poate cumpăra de-a lungul timpului de o sumă fabuloasă decât să câștigați 100 lei? Eu a doua oară nu mai comand de la voi.

Și, Doamne, câți fac asta!

Fiică-mea este cea care mi-a deschis ochii

Atât de mică și totuși mă face să alerg de colo colo să găsesc fructe și legume de la țărani. Din alea urâte, zbârcite de soare, dar atât de gustoase și sănătoase! De ce nu avem produsele  țăranilor în hypermarketuri? De ce sunt nevoiți să le arunce pentru că nu le cumpără nimeni? Din cauza noastră. Pentru că e confortabil să cumpărăm roșii turcești și nectarine fără niciun gust. Pentru că ne place să arate bine fructele pe masă și ne pasă mai puțin de sănătatea noastră.

Așa a luat naștere și proiectul Kaya.ro

M-am săturat de cârpele din China. De mirosul lor atât de toxic. De cusăturile jalnice și materialele absolut ordinare. M-am săturat să văd femei îmbrăcate prost pentru că nu găsesc altceva. M-am săturat să nu-mi găsesc nimic decent doar pentru că am luat câteva kilograme în plus în timpul sarcinii. Putem face și noi calitate la preț decent. Putem să facem și noi mai bine decât alții. Există dovada pe kaya.ro.

Fac naveta în fiecare zi la Urziceni. Sunt sute de femei care au rămas fără locuri de muncă pentru că englezii și italienii au considerat că salariile din România au devenit prea mari pentru ei. Da, aici au fost o mulțime de fabrici de confecții. Toate făceau export și plăteau angajații cu salariul minim pe economie. Există mână de lucru foarte bună și fete cu mult simț de răspundere.

De ce să-i lăsăm fără locuri de muncă? De ce să așteptăm să vină englezul, cipriotul sau italianul să ne plătească? Cu siguranță noi putem face mai bine. Puțină seriozitate și respect pentru cei din jurul tău și ai succes.

Am încetat să mai fiu snoabă și să-mi dau banii pe branduri de lux. Prefer să rămână aici tot ce câștig. Prefer să contribui la afacerea unui român, care la rândul lui își va putea plăti angajații, care angajați la rândul lor vor putea să asigure o educație copiilor lor. Tare avem nevoie de asta! Să fim mai uniți. Să nu ne mai doară de grădina vecinului, ci să-i întinzi o mână de ajutor când are nevoie.

Ce dai aia primești! De ce să-i îmbogățim pe alții când putem avea grijă unii de alții, aici, în România? De ce să ne plece copiii, mamele și tații să muncească în alte țări când le putem asigura locuri de muncă aici, lângă familiile lor?

Ne trezim azi? Vă rog?

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply