Înainte să rămân însărcinată mi-am promis că nu voi țipa niciodată. Ba chiar aș fi fost în stare să sar la beregada fiecărei mămici care făcea asta. Așa e când ești prost și nu știi cu ce se mănâncă mămicia.
Și pentru că mi-am făcut astfel de promisiuni și îmi imaginam cum o să fiu cea mai ZEN mămică din lume, când m-am văzut nevoită să ridic tonul pentru prima dată la fiică-mea, m-au lovit mustrările de conștiință și gândul că aș fi o mamă rea.
Cunosc toate tehnicile de liniștire a unui copil. Câteodată nu funcționează niciuna, indiferent cât de multă răbdare am și indiferent de cuvintele pe care le folosesc. Nu funcționează pentru că fiică-mea simte nevoia să împingă limitele.
Aseară a vrut să-și bage săpun în gură
Îi repet de peste 3 luni zi de zi de ce nu sunt de acord să bea apă cu săpun. Aseară am cedat nervos. Dacă nu-i fac spumă, nu vrea să facă baie. Dacă îi fac spumă, efectiv nu se poate abține și vrea să guste.
I-am explicat că săpunul este toxic și că o va durea burtica dacă face asta. Zi de zi cu multă răbdare.
Aseară am cedat și am amenințat-o spunându-i „Te scot din cadă și nu-ți mai dau niciodată spumă dacă nu încetezi să mai bagi în gură”. Se uita la mine râzând și s-a aplecat spre spumă cu gura deschisă. Am scos-o din cadă plângând și urlând.
În 10 minute de plâns și urlat am simțit că am îmbătrânit cu 10 ani. M-am simțit incompetentă și cea mai groaznică mamă din lume. Nu-s o mamă rea, dar în alea 10 minute așa m-am simțit.
Când, în sfârșit, ne-am liniștit și era pregătită de somn, m-a bușit plânsul. I-am spus că îmi pare rău și că efectiv chiar n-am mai știut cum să pun problema cu ea și că mi-ar plăcea să înțeleagă că unele lucruri nu le poate face.
M-a șters pe față cu mânuțele ei mici și m-a ținut de gât până când m-am liniștit, apoi s-a întors cu spatele și s-a culcat.
Când ridic tonul la ea o fac pentru că mă sperii. Nu e o justificare, dar nu sunt întotdeauna cu mâna pe ea ca să am timp să o împiedic să facă vreo prostie care ar putea să o pună în pericol și atunci strig „Stop”, „Katy, nuu!” sau „Oprește-te acum” și atunci când fac asta îi povestesc cu toată sinceritatea de ce am făcut-o și îi cer iertare că n-am știut cum să o fac altfel.
Încă nu înțelege când își pune viața în pericol sau pur și simplu curiozitatea ei mă depășește, iar asta nu mă face o mamă rea, cum nu te face nici pe tine.
În urmă cu câteva zile, s-a așezat în fund și voia să-și dea drumul pe scări. Iar am fost nevoită să strig „Mami, nu face asta!”.
Cred că este important să-i explicăm copilului reacțiile noastre și mai cred că așa cum adulții trebuie să-și rezolve conflictele, așa trebuie să învețe și cei mici.
Nu știu cum aș putea să obțin de la ea ce vreau, nici nu știu dacă ar fi sănătos acest lucru, însă pot să-i justific comportamentul meu atunci când devine unul care o deranjează. Pot și cred că e necesar să-i cer scuze și să-i explic ca o moară stricată din nou și din nou același lucru, dar, Doamne, cât de epuizant poate fi lucrul ăsta uneori!
A nu se înțelege de aici că avem dreptul să țipăm la copiii noștri sau să ne comportăm fără respect față de ei, dar dacă ridici tonul în situații de criză pentru că te sperii, explică-i copilului de ce ai făcut-o, că îți pare rău pentru reacția ta și mai spune-i încă o dată de ce nu vrei să bage săpun în gură, de exemplu.
Când sunt foarte obosită am aceeași tendință de a deveni irascibilă. E firesc. E greu să-ți controlezi capul, însă este mai ușor să-i spui copilului „Puiule, sunt foarte obosită, mă doare capul și nu prea mai am energie. Vrei, te rog, să stai puțin lângă mine în pat?”. De regulă, se așează lângă mine și îmi face masaj sau mă ia în brațe. Uneori, 5 minute de liniște sunt suficiente pentru a mă reîncărca. Alteori, dacă și ea este la fel de obosită și mârâită, intervine taică-su și îmi oferă cele 5 minute de care am nevoie.
E ușor să judeci când nu ești mamă. Am făcut-o și eu cândva. Îmi pare rău! Dacă m-aș face o muscă și m-aș auzi/vedea atunci când copilul nu mă ascultă sau nu vrea să înțeleagă, probabil că m-aș judeca foarte dur, dar pe de altă parte, știu că sunt o mamă mișto de cele mai multe ori. Chiar ieri am vorbit cu educatoarea ei și îmi povestea că îi place cum reacționează când atunci când un copil îi ia jucăriile fără să-i ceară permisiunea. Nu lovește, nu ripostează într-un mod violent și nici nu plânge, însă cu siguranță răspunde „Nuu, acum mă joc eu!”.
Și mai știu că sunt o mamă mișto pentru că fiică-mea e cu gura până la urechi mai tot timpul, iar atunci când plânge e doar o reacție la frustrările cu care se confruntă sau e foarte obosită. Nu-i ignor stările de nervozitate și îi dau tot timpul soluții: „Respiră, te vei simți mai bine” sau „Mami, știu că te-ai supărat și că ți-e greu să înțelegi de ce nu ai voie să mănânci săpun, dar vreau să-ți fie bine și să nu te îmbolnăvești pentru că te iubesc cel mai mult”.
E normal să reacționeze și să dea glas emoțiilor negative, cum e normal să reacționăm și noi. Singura diferență? Noi avem raționament și înțelegem de ce se întâmplă asta. Și poate că ne putem controla mai bine decât cei mici. Sau măcar, mă bazez pe faptul că noi putem identifica mai ușor emoția negativă și să-i vorbim copilului despre ea.
Câteodată mi-e greu să fiu mama perfectă. Poate nici n-ar trebui să încerc asta. Câteodată, educația pe care am primit-o eu se reflectă în comportamentul meu. Câteodată, temerile mele le transfer ei. Nu e cu rea intenție, dar învăț în fiecare zi să am încredere în mine și în copilul meu.
Nu, nu e deloc ușor să crești un pui de om, dar e minunat să-l vezi cum crește și cum devine ceva frumos, iar asta merită tot efortul!
P.S. De două zile după ce am scris articolul acesta, am început să testez un lucru care pare că funcționează atât pentru mine, cât și pentru cea mică. Înainte să ajung în pragul disperării îi spun „Puiule, mami e obosită și simt că începe să mă doară capul. Mi-ar prinde bine o îmbrățișare de la tine”. Face chiar mai mult decât atât, mă ia în brațe, mă pupă, mă mângâie.
Eliberez ceva endorfine și sunt aptă să fiu lângă ea așa cum scrie la carte. Așa cum copiii noștri au nevoie de iubire și calm când nu se simt bine, cred că și la noi ar putea funcționa. În fond, oameni suntem cu toții.
Foto: Pixabay
No Comments