Parenting

Mamă fericită, copil fericit. Cât de adevărate sunt aceste cuvinte?

iunie 8, 2020

S-au scris cărți despre asta. Părinți fericiți, copii fericiți, Dr. Laura Markam. De fiecare dată când îi trimit câte un filmuleț soacră-mii cu fata îmi spune „Da’ ce veselie pe voi!”. Fiică-mea s-a născut râzând. Se trezește râzând. Doarme cu zâmbetul pe buze. Și e suficient. E suficient să ne dăm seama că facem o treabă bună!

Lucrurile n-ar sta așa dacă noi n-am fi fericiți

E adevărat, uneori suntem extrem de obosiți, dar chiar și așa, suntem fericiți. Nu ne lipsește nimic. Repet cuvântul ăsta „fericiți” cu intenție. Copiii sunt oglinda noastră. Un copil împovărat are părinți împovărați. Un copil nervos are părinți nervoși. Un copil distant are părinți distanți. Un copil obraznic are părinți obraznici. Totul se reflectă în ei și e datoria noastră să facem să fie bine.

Când am adus-o pe fiică-mea acasă eram îngrozită. În spital știam doar că trebuie să mănânce și să doarmă. Eram liniștită. Aveam butonul la îndemână și imediat venea o asistentă care să mă ajute. Acasă nu mai aveam asistenta. Și s-a văzut. A zbierat fiică-mea cu toți plămânii și așa a ținut-o până când am învățat să mă relaxez. Adevărul e că nu-mi dă voie să fiu nici obosită, nici nervoasă, nici fără răbdare. Starea mea se reflectă în starea ei. Nu am voie să fiu altfel decât liniștită. Mi-am promis asta înainte să devin mamă. Nu am voie să fiu altfel decât fericită. Mi-am promis asta înainte să rămân însărcinată. E datoria mea față de ea. Să-i asigur liniște, bucurie și siguranță.

Așa că da, o mamă fericită are întotdeauna un copil fericit!

Am învățat asta și de la părinții mei. Nu mi-era deloc bine când îi vedeam nefericiți. În schimb, acum îi știu liniștiți. Separați, dar fericiți. E mai mult decât suficient. Întotdeauna am susținut divorțul, mai ales când sunt copii la mijloc. Întotdeauna am crezut că ideea de a sta lângă cineva „de dragul copilului este eronată”. Ce învață copilul acela? Că trebuie să faci compromisuri? Că trebuie să ții capul jos?

Cunosc oameni divorțați care își cresc copiii foarte bine. Oameni care se respectă, care de dragul copilului au lăsat la o parte orgoliile și au rămas părinți în adevăratul sens al cuvântului. Cred că este de preferat să-i demonstrezi copilului că poate fi fericit. Cred ca este de preferat ca un copil să înțeleagă că uneori fericirea înseamnă alegeri inconfortabile.

Relațiile nu-s ușoare. Nu-s numai cu lapte și miere. Dar…

Când bărbată-miu vede sau simte că sunt extrem de obosită, îmi spune „Du-te și stai puțin în pat. Am eu grijă de fată”. Noaptea îl las eu să doarmă. E mai rău de somn decât mine. Nu ne reproșăm niciodată nimic. Nu mai poate el, pot eu. Nu mai pot eu, poate el. Echipă. Dar pentru asta am fost nevoiți să ne facem niște promisiuni de care ne ținem orice ar fi.
La început nu a fost așa. Sigur că există compatibilitate, însă fără puțin efort nu merge. La început a fost nevoie să ne spunem unul altuia „Aș vrea asta și cu asta” și fiecare dintre noi a făcut.

Cunosc mame care rămân acolo de frică. Or ai mei mi-au demonstrat, fiecare în felul lui, că nu există nu se poate. Dacă vrei, poți. Că e greu? Da, poate fi! Dar greu nu înseamnă imposibil.

Nu mai stați în relații toxice de dragul copilului. Toată toxicitatea din cuplu se revarsă asupra lui și, Doamne iartă-mă, copilul ăla n-a greșit cu nimic! Are dreptul la mai mult de atât!

Nu e nimic egoist să-ți dorești să fii fericită! Din contră! E cel mai bun exemplu pe care i-l poți da copilului tău!

 

Foto: Unsplash

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply