Jurnal de Sarcina

Nu există pofte în timpul sarcinii!

august 15, 2019
pofte sarcina

Să-mi fie cu iertare, dar recunosc că și eu mi-am imaginat cum o să-l trimit pe bărbată-miu în toiul nopții să-mi cumpere înghețată, căpșuni sau te miri ce. Filmele, fir-ar ele! Filmele te educă să ai pofte în sarcină.

Cred că ar trebui să fim sincere. Întâi față de noi și apoi față de membrii familiei

Avem nevoie de afecțiune și de multă atenție, asta e clar. Nu de alta, dar în subconștientul nostru știm că trebuie să-i oferim viitorului bebeluș cât mai mult din hormonul fericirii. Să se simtă bine în burtică. Dar asta nu înseamnă că e musai să devenim fericite cu multă ciocolată, înghețată și cartofi prăjiți.

Dar vaaai ce poftă îmi e de cartofi prăjiți! Nu? Repede să-i satisfacem pofta graviduței.

Zilele trecute stăteam în pat, mă simțeam fără energie și extrem de moleșită.
– Aș mânca o portocală, îi zic lui bărbată-miu.
– Aha! Vezi că ai pofte?
– Nu e o poftă, ci o nevoie.
– E același lucru.
– Nu, nu e. Pur și simplu simt că îmi cere corpul o portocală, deci probabil am nevoie de vitamina C. Acum, spune-mi tu, dacă aș fi zis că aș mânca niște chec sau te miri ce prăjitură, era poftă sau nevoie? Ce beneficii mi-ar aduce o prăjitură? De ce ar avea nevoie corpul meu de un chec sau de o prăjitură?

Îndrăznesc să spun că „poftele” sunt dictate de starea ta emoțională, iar nevoile sunt cerințele corpului. Și e bine să facem diferența, fie că ești gravidă, fie că nu.
Cu siguranță ai auzit de pofta de produse necomestibile (pastă de dinți, adezivi, cretă etc). Ei bine, poartă numele de PICA, apare pe sistem nervos și se tratează de către un nutriționist și un psihoterapeut. Din nou poți vedea diferențele. Pofta e una, nevoia e alta.
Atâta vreme cât îți satisfaci nevoile, n-ar trebui să apară poftele nesănătoase. Se numește mâncat conștient.

Trebuie să mănânci pentru doi în timpul sarcinii

Un mit stupid, care te poate pune în pericol atât pe tine, cât și pe bebe. Cu cât de îngrași mai mult în timpul sarcinii, cu atât mai grea va fi recuperarea după.

Într-adevăr, în timpul sarcinii vei simți nevoia să mănânci mai des. Chiar ieri am vorbit despre asta cu medicul meu. Dacă ai fost fumătoare, de exemplu, și ai renunțat la țigări în timpul sarcinii, vei lua 4-5 kilograme doar din motivul acesta la care mai adaugi încă 10-12 kilograme care vin odată cu sarcina. Ce depășește aceste cifre înseamnă fie o alimentație dezechilibrată, fie ceva probleme de sănătate. Ideal ar fi să iei în greutate maximum 12 kilograme.

Așadar, nu te amăgi că ai pofte. Ascultă-ți corpul și oferă-i numai alimentele de care are nevoie. Poți mânca câte puțin și des, astfel corpul tău va ști că poate să ardă caloriile liniștit fără să facă depozite de grăsime de rezervă.

Da, știu. E mai comod să desfaci o pungă de chipsuri când simți nevoia să ronțăi ceva, însă o variantă mai sănătoasă și fără atâtea calorii goale sunt bastonașele de morcov sau castraveții.

Când simți nevoia de ceva sărat încearcă măslinele sau brânza telemea. Nu au chiar atât de multe calorii și măcar te alegi cu ceva fibre, carbohidrați, calciu, zinc, magneziu și cât de lungă este lista asta!
Când simți nevoia de dulce încearcă piersicile. Pofta de dulce înseamnă că ai nevoie de energie, iar piersicile conțin apă (ajută silueta), proteine, lipide, carbohidrați, calciu, fier, magneziu, potasiu, zinc, fosfor. Eu le consum dimineața cu un iaurt grecesc și astfel am înlocuit cafeaua.
Când ți-e poftă de murături înseamnă că ai nevoie de probiotice (aceste alimente combat constipația și curăță colonul, lucru absolut necesar în timpul sarcinii). Murăturile sunt sănătoase, însă în limite normale. Pentru că au prea multă sare, s-ar putea să reții apă mai mult decât e cazul și să te confrunți apoi cu afecțiuni renale sau hipertensiune. Îți poți satisface această nevoie alternând produsele acre: kefir, lămâi, borș, grepfruit, murături. Dacă simți nevoia excesiv de acrituri, consultă medicul. S-ar putea să ai carențe serioase în organism.

Nu confunda nevoile emoționale cu cele fizice. Îmbrățișează-ți bărbatul și părinții mai des.  Așa vei obține mai multă oxitocină (hormonul fericirii și atașamentului). Ascultă-ți corpul. E mai inteligent decât crezi, însă trebuie să ai grijă de el pentru a funcționa corect.

P.S. Pentru că am grijă să mănânc sănătos sau pe acolo, nu e nevoie să iau suplimente sau cine știe ce medicamente. Pentru mine e un chin să înghit pastile, așa că dacă pot evita asta, o fac. Dar pentru asta ai nevoie de analizele de sânge care îți pot confirma că nu ai vreun deficit de vitamine sau minerale.

Te pup de nu te vezi!

Sarcină cu fericire, mami!

 

Foto: unsplash

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply