Mi-e dor de zilele alea cu liniște. Mi-e dor și de siguranța zilei de mâine. Îmi doresc să vină clipele alea când o pot scoate pe fiică-mea în siguranță afară. Să nu-mi fie frică. Să o știu pe mama în siguranță, să vină bunicii în vizită fără să mă tem că s-ar putea întâmpla ceva. Să nu mă gândesc că le-ar putea lipsi ceva și poate nu voi fi în stare să ajut.
Un copil cu nanism spune că vrea să se sinucidă. Pentru că bullying. Pentru că există copii care râd, care tachinează, care te fac să te simți ultima scursură. Nu pentru că așa vor, ci pentru că, într-adevăr, copiii pot fi cruzi. Extrem de cruzi. Nu pentru că nu ar putea fi altfel, ci pentru că nu sunt învățați altfel de părinții lor. Așa că am un singur lucru de spus: EDUCAȚI-VĂ, dragi părinți! Învățați voi întâi ce este empatia ca să învețe și copiii voștri!
Scriam săptămâna trecută despre vizitele în maternitate. N-am simțit nevoia de vizite. Să o spun pe aia dreaptă, nici acum nu mă simt pregătită. Diferența e că în acest moment știu de ce nu le vreau. Zilele trecute, înainte de naștere, știam doar că deveneam foarte iritată, însă nu-mi explicam încă de ce.
BuHuHu! Ferească Sfântu’ Petru să vadă copilul tău doi homosexuali sau două lesbience, nu? Și cât de scârbos! Și nepotrivit! Și câte și mai câte! Suntem un popor de creștini. Religioși, adică. Nu creștini. Iar noi am învățat că trebuie să fim o familie, iar familia înseamnă neapărat un bărbat și o femeie. Și femeia trebuie să țină capul plecat, să nu-și supere niciodată bărbatul și să-i gătească în fiecare zi, să-i spele, să-i calce. Din astea. De familie, zic.
© 2019 - Totate drepturie rezervate
Powered by 