Înainte să-mi săriți în cap, o să vă povestesc câteva lucruri intime din viața mea. Mi-ar fi plăcut ca mama să-mi vorbească despre asta la timp.
Am două tatuaje. Un lotus, florea care se ridică la suprafață din mocirlă și înflorește în cel mai frumos cu putință și încă unul pe mână care îmi amintește tot timpul să nu judec. Le-am făcut în momente diferite din viața mea când am înțeles că oricine poate pleca din cel mai negru loc și că eu nu sunt omul care trebuie să judece. Mai am de lucru, recunosc.
De când a devenit tata bunic, parcă îmi amintesc din ce în ce mai des de tataie. Mă uit la fiică-mea și la el și mă văd pe mine cu tataie. Se întâmplă ceva când devii bunic, probabil. Parcă are mai multă răbdare cu ea decât avea cu mine. Parcă are mai mult timp pentru ea decât avea cu mine. Dar un singur lucru rămâne neschimbat: mândria din ochii lui pe care am văzut-o și când eram eu copil și acum, când se uită la fiică-mea.
Parenting
Iubiți-vă copiii! Cu bune, cu rele, cu griji, cu stângăcie și cu tot ce au ei!
iulie 17, 2020
S-au scris cărți despre asta. Părinți fericiți, copii fericiți, Dr. Laura Markam. De fiecare dată când îi trimit câte un filmuleț soacră-mii cu fata îmi spune „Da’ ce veselie pe voi!”. Fiică-mea s-a născut râzând. Se trezește râzând. Doarme cu zâmbetul pe buze. Și e suficient. E suficient să ne dăm seama că facem o treabă bună!
