Jurnal de Sarcina

Pentru toți cei care îmi spun cum va fi viața mea după naștere, lăsați-mă în pace!

noiembrie 4, 2019

„Dormi acum, cât ești gravidă, că după-aia…”
„Plimbă-te acum, cât mai poți, că după-aia…”
„Bucură-te acum, că după-aia…”

După-aia, ce? Aștept un copil, nu cel mai mare uragan de pe planeta asta. Măi, oameni buni, singurul om care își poate da cu părerea sau căruia îi permit să-și dea cu părerea este medicul meu. Și bărbată-miu.
Înțeleg intenția, însă nu ajută cu nimic. Nu mă ajută să mi se spună să dorm acum, când insomniile sunt la ele acasă. Nu mă ajută să mi se spună să mă plimb acum, când am fundu’ cât casa și picioarele mai mari decât ale unui elefant, nu mă ajută nici să mi se spună să mă bucur acum pentru că vreau să mă bucur și după.

Nu mă ajută nici să mi se spună cum trebuie să nasc, mai ales că nu întreb niciodată. „Vaaai… să nu cumva să naști natural! Habar n-ai prin ce treci!” sau „Vaaai… să nu cumva să naști prin cezariană! Ai idee câte straturi o să-ți taie doctorul?”. Câte femei, atâtea păreri! Când veți înțelege, oare, că fiecare femeie poate trăi experiențe diferite și este perfect în regulă așa? Când veți înțelege că nu există o decizie mai ușoară decât alta, ci doar decizia potrivită la momentul potrivit?
Ușor nu va fi, indiferent cum voi vrea sau cum voi putea să nasc. Și apoi, să nu uităm că mai există și varianta „Nu se poate altfel decât așa”. Așa că dacă medicul nu mi-a spus cum să nasc încă, de ce ar trebui să intru în discuții atât de intime cu voi?
– Voi naște cum voi putea, răspund de fiecare dată.
– Da, dar trebuie să știi măcar așa…
– Nu, nu TREBUIE!

Știu ce înseamnă să ai așteptări și știu ce înseamnă ca așteptările tale să nu aibă legătură cu realitatea. Depresie. Așa se numește. Și depresia este mai grea decât orice durere fizică. Am simțit-o, am trăit-o, n-o mai vreau. Și nu, n-am avut episoade de depresie pentru că sunt o femeie slabă, ci pentru că au existat mămici care îmi repetau constant cât de frumoasă a fost perioada de sarcină pentru ele și cât de fericite erau. De parcă eu nu-mi doream asta, dar cât de fericită poți să fii când te culci și te trezești cu capul în WC timp de 4 luni? Cât de fericită să fii când nu-ți mai suportai nici măcar propriul miros? Evident că a apărut sentimentul de vinovăție rapid, iar din asta rezultă că m-am pierdut o perioadă. Și câte femei mai sunt ca mine?

Lăsați mamele în pace, vă rog!

Mamă devii în momentul în care testul de sarcină este pozitiv, nu după ce ai născut. Pentru că nu nașterea în sine, ci ceea ce simți și îți dorești pentru copilul tău te transformă în mamă. Iubirea față de copilul tău apare din prima secundă, la fel și grijile. Și știi ceva? Astea două merg mână-n mână. Nu se vor termina niciodată. Din prima și până în ultima secundă.

Repet, înțeleg intențiile. Cu siguranță sunt bune, însă sarcina vine cu bune și cu rele, cu fericire, dar și cu griji, cu încredere, dar și cu anxietate. Dacă nu poți să-i spui unei gravide că o să fie bine, că se va descurca sau că ești la un telefon distanță, mai bine nu mai spune nimic.

„Când naști? Unde naști? Abia aștept să-ți văd copilul! Abia aștept să-l țin în brațe!”

Înțeleg și asta. Este firesc să te bucuri, mai ales dacă ești apropiat, dar în același timp, mai gândește-te și la mamă. O să-și dorească să stai călare pe ea în timp ce are sonda atașată, un coș de gunoi plin de tampoane, sânii pe afară și cearcănele cât casa? O să-și dorească proaspeții părinți să împartă din puțina lor energie rămasă cu tine? Sau vor prefera ca în zilele alea de spitalizare să se concentreze efectiv pe relația dintre ei și copil?
Ar fi minunat să-i asiguri că le poți fi de ajutor oricând numai să ceară acest lucru decât să faci o vizită neanunțată. Sigur că poate există și mame cărora le place să fie înconjurate de cât mai multe rude și prieteni, dar asigură-te înainte de acest lucru, te rog.

Mi s-a spus de câteva ori deja care va fi programul meu imediat după ce nasc. Adică n-am fost întrebată, ci înștiințată. Înțeleg entuziasmul, dar știi ceva? Întâi bunăstarea mamei, apoi a bebelușului. Pentru că dacă mama nu e bine, nici bebelușului nu-i va fi bine.

Poate că și filmele sunt de vină. Numai acolo vezi o cameră plină de flori și baloane, iar mămicile sunt efectiv perfecte. De parcă bebelușii din filme nu sunt niciodată expuși la alergiile provocate de flori sau la obiectele venite din afară. Adevărul e că florile alea nici nu vor exista în ochii unei proaspete mămici pentru că își va ține în brațe cea mai prețioasă floare. Și nici nu e firesc să o obligi să-și împartă atenția și puțina energie cu tine.

O femeie care tocmai a născut este extrem de obosită și va trece prin toate stările posibile. Entuziasm, oboseală, fericire, confuzie, teamă. Are nevoie de soț și de odihnă.

Știi… am tot spus până acum. Binele nu-l faci cu forța. Spune-i ăluia de lângă tine că îți poate cere ajutorul și așteaptă. E mai mult decât suficient.

Foto: unsplash

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply