Business

Rochii by Bucurisme: Cum fac românii noștri fraudă de zile mari pe magazinele online de fashion?

ianuarie 28, 2021

Și-a comandat mama o rochie de la Rochii by Bucurisme. De regulă, mă întreabă dacă site-ul este de încredere sau nu. Este firesc că nu știe să verifice, nu? E o nișă care abia se familiarizează cu internetul. De data asta n-a vrut să mă deranjeze. E o perioadă mai aglomerată pentru mine.

A primit o CÂRPĂ. În stângă este poza de pe site-ul lor și în dreapta am îmbrăcat eu rochia. E la fel? Nu.

De ce folosesc cuvântul FRAUDĂ?

  1. Pentru că este o înșelătorie să furi poze de pe internet și să susții că produsul tău este cel dintr-o poză care nu-ți aparține.
  2. Pentru că atunci când furi o imagine, de fapt, furi și drepturile de autor/imagine. (Asta înseamnă că oricând site-ul original, blyzka.by poate face o plângere pe DMCA și să-ți șteargă site-ul de pe internet și totodată, te poate da în judecată și să plătești bani grei pentru asta).

Internetul este fabulos, dar are și părțile lui proaste. Este important să recunoști site-urile de încredere și să eviți „fantomele”.

Cum recunoști magazinele online de încredere?

  1. Asigură-te că au recenzii bune pe Facebook, chiar și pe site. Citește-le cu atenție. Recenziile de pe Facebook nu pot fi șterse de către magazin. În schimb, recenziile pot fi dezactivate. Acolo unde nu există recenzii, mai bine nu comanzi.

2. Au câte o poză la fiecare produs. Un magazin de încredere va avea întotdeauna și fotografii realizate în studio, din mai multe unghiuri (față, spate, lateral, detalii). Atunci când aceste fotografii nu există, NU COMANDA!

3. Culorile diferite la același produs și aceeași poziție înseamnă Photoshop. Este imposibil să reproduci aceeași poziție a corpului și aceeași mimică, doar dacă nu cumva vorbim despre programele de editare foto. Vă las două exemple mai jos. Niciun fir de păr mișcat? Aceeași privire? Același zâmbet? Aceeași distanță de la un picior la altul? Photoshop.

Când ai dubii, urmărește frecvent comentariile utilizatorilor.

O altă variantă ar fi să cauți imaginile pe Google Images. Hai să-ți arăt ce se întâmplă dacă o caut pe doamna blondă! Blyzka.by este un site rusesc (nici nu e de mirare că doamna blondă este atât de frumoasă, nu?). Sigur, există posibilitatea ca românii să facă import la aceste produse direct din Rusia, dar când primești un produs atât de diferit precum cel pe care l-am îmbrăcat eu, se mai pune problema că este un produs din import? NU.

Așadar, când o vezi pe doamna blondă din Rusia, stai potolită și nu comanda, altfel există posibilitatea să primești o cârpă.

Cum trebuie să arate un magazin online?

  1. Număr de telefon pentru contact (dacă nu poți suna, pune-ți un semn de întrebare)
  2. Alege magazinele românești. Povestea cu poze furate și haine reproduse mai bine sau mai prost se întâmplă peste tot în lume, nu doar la noi.
  3. Recenzii active
  4. Cel puțin 3 fotografii de produs în poziții diferite.

Te rog să lași un comentariu dacă ai avut experiențe neplăcute cu alte magazine online. Cred că este important să știm de cine să ne ferim.

 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply