Jurnal de Sarcina

Să nu te superi, dar fiică-ta seamănă cu bărbată-tu!

august 17, 2019
seamana cu tine

Știi cu ce se ocupă mămicile, nu-i așa? Se laudă. Mult. Sigur că nu fac o excepție și imediat după ce am pus mâna pe prima ecografie 3D am început să o arăt prietenilor. Nu conta că „ascuțâta” mea avea umbre pe față și ceva albastru de zici că are deja un tricou pe ea. Nu conta nici faptul că își ținea una dintre mânuțe pe față, de parcă ar vrea să ne surprindă mai târziu.

Nu te supără, dar fiică-ta seamănă cu bărbată-tu, mi-a zis un prieten.

Tulai, Doamne! Cum aș putea vreodată să mă supăr? Când i-am spus „Da, vreau să trec pe numele tău” știam deja că îmi doresc copii care să-i semene. Să râdă ca el, să mă ia în brațe cum o face el, să-mi spună „Daar… te iubeesc!” când fac câte o prostie, să aibă ochii lui, nasul lui. Cum să mă deranjeze vreodată că ai mei copii ar putea semăna mai mult cu el și mai puțin cu mine, când eu consider că am cel mai frumos bărbat din lume? Și apoi, depinde de ochii care privesc. Poate că mama o să vadă la fiică-mea zâmbetul meu, poate soacră-mea o să-i vadă gropițele pe care i le sărută și acum lu’ bărbată-miu, poate că tata o să-i vadă ochii pe care și eu i-am moștenit de la el.

Copilul e unic. Este el și atât. Cu ochii unuia dintre bunici, cu părul uneia dintre bunici, cu atitudinea modelată de toți membrii familiei, cu nasul lui, cu gura mea.

Nu de puține ori auzeam în copilărie „Vaai, ce semeni cu tatăl tău!„, dar și „Vaaai, ce semeni cu mama ta„. Dacă nu mă învățau ai mei că uneori trebuie să-mi țin gura, le-aș fi răspuns cât se poate de obraznic „Hotărâți-vă, fraților! Câți ochi, atâtea păreri.

Apoi, până să rămân însărcinată, trebuie să recunosc că am făcut și eu prostia să spun „Parcă seamănă mai mult cu tine”. Am văzut dezamăgirea celuilalt și am adăugat rapid „Dar când râde are ochii și zâmbetul tău”. Nu înțelegeam mare lucru atunci, însă acum cred că știu de ce se umflă atât de mult în pene părinții cărora le spui că odrasla lor le seamănă leit.

Când apare un copil în viața ta, singurul lucru pe care ți-l dorești este să fie sănătos, desigur, și să-i oferi o viață mai bună decât ai avut tu. Pentru că alt etalon de parenting nu avem. Copilul nu vine cu un manual de utilizare, așa că ne întoarcem repede în copilăria noastră, ne amintim ce ne-a plăcut și ce nu și jurăm pe toți sfinții că noi vom fi mai buni și mai tari decât au fost părinții noștri. Am văzut asta la părinții mei, o simt și eu acum. Poate că ne place să ne identificăm cu propriul copil. Poate că uitându-ne la copilul nostru e ca și cum ne-am uita în oglindă și n-am mai avea răni.
Poate că sunt sub influența hormonilor și gândesc eu prea mult sau prost acum.

Una peste alta, să nu uităm că suntem unici. Adulți, copii, nu contează.

Parcă n-aș mai spune vreodată „Vaai, ce seamănă copilul cu tine”. Nu pentru părinți pentru că așa cum spuneam mai sus, atunci când există iubire, nu poți fi decât mândru că ai doi la fel, ci mai degrabă pentru copil. Nu-mi plăcea ideea de a mi se spune că semăn mai mult cu unul decât cu celălalt. Nu mi se părea corect nici față de ei, nici față de mine. Parcă într-un fel sau altul n-aveam identitate.

Tu ce crezi despre povestea asta?

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply