Jurnal de Sarcina

Silviu Iștoc. Medicul datorită căruia am un copil acum

august 2, 2019

La 14 ani am avut prima durere în partea dreaptă jos. A fost intensă, dar a trecut după două ore. Încă locuiam în Tecuci cu părinții. Primul diagnostic: apendicită.


Îmi amintesc că eram cu tata în mașină în drum spre Galați. Trebuia să mă operez. I-am spus că eu n-am nicio apendicită, că mi-e foame și nici nu mă mai doare. Auzisem eu că nu mai poți mânca și durerea persistă. Așa că ne-am întors spre casă.

4 ani mai târziu a reapărut durerea

Tot așa. Un episod de vreo 2 ore în care nu mai puteam sta în niciun fel. Ajung iar la spital, tot în Tecuci. Diagnosticul: chiulangită. Doamna doctor considera că nu aveam chef de ore.
Durerea a trecut, nici diagnosticul corect nu l-am primit.

M-am mutat în București câteva luni mai târziu

Durerea a apărut din nou. Mai intensă ca niciodată. Am sunat la 112 și m-au dus la Spitalul de Urgențe Floreasca. Câteva analize, un ecograf abdominal și diagnosticul de „N-ai nimic. Du-te acasă!”
Devenea frustrant.

Câteva luni mai târziu, se întâmplă același lucru. Durerea începea să fie din ce în ce mai frecventă și mai intensă.

Mă duce tata la Fundeni la nu știu ce profesor. Se gândea el că trebuie să găsesc un medic cu experiență.
A fost primul care a spus că ar putea fi de natură ginecologică această durere, însă diagnosticul era de Dismenoree, adică durere la menstruație. „Așa ești tu! Obișnuiește-te”. Am plecat acasă plângând de acolo. Cum să mă obișnuiesc cu durerile astea?

Nu a trecut mult timp și durerea a apărut în timp ce eram la facultate.

M-a dus un coleg la spitalul Pantelimon. Știa pe cineva acolo. Peritonită. Mă pregăteau de operație. L-am sunat pe tata, i-am spus să vină de urgență să mă ia de acolo, că eu nu aveam nicio peritonită. Apropo, nici în ziua de azi nu mi-am scos apendicul. Am semnat pe propria răspundere că vreau să plec și dusă am fost.

În cele din urmă, am ajuns la Euroclinic. Mă programasem la domnul profesor Petre Brătilă, însă pentru că era într-o urgență, m-a consultat domnul doctor Silviu Iștoc. Mă speriasem teribil că era atât de tânăr și îmi amintesc că o doamnă asistentă care îmi văzuse fața albă ca varul mi-a spus „Nu-ți face griji. E tânăr, dar e foarte bun”.

„Pare a fi o anexită. Facem analizele necesare pentru a confirma diagnosticul, apoi tratament cu antiinflamatoare și antibiotic.”

Și așa a fost. Netratată la timp, anexita sau „răceala la ovare” duce la infertilitate. O aveam de la 14 ani când ne-am bătut la școală cu zăpadă și am stat vreo 7 ore udă și am tratat-o abia după câțiva ani. Acela a fost momentul când mi-am spus că într-un spital de stat, nu mai calc. Dacă pot alege, atunci voi alege întotdeauna să mă duc în privat.
Nu o dată m-am întrebat… Ce s-ar fi întâmplat dacă nu aș fi primit la timp tratamentul corect? Am rămas doar cu recunoștință față de domnul doctor Silviu Iștoc și cu dezamăgire față de sistemul public.

De atunci și până acum i-am rămas fidelă, cu o singură excepție

Imediat cum am aflat că sunt însărcinată am sunat la Medicover pentru o programare. „Peste 3 luni avem primul loc disponibil la domnul doctor.” Nu puteam aștepta atât de mult. Știam cât de important este primul trimestru. Așa că n-am avut încotro și m-am dus la alt medic. Dacă am avut inima împăcată? Nu. Așa că am pus mâna iar pe telefon, am sunat la Medicover aproape plângând și am rugat fetele să-mi facă rost de o programare, că nu mă simțeam bine niciunde. Dacă am reușit? Am reușit.

Într-un fel sau altul, Silviu Iștoc este medicul datorită căruia am un copil acum. Așa că voi naște cu el.

Revin la momentul oportun.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply