Am crescut într-o familie de oameni credincioși și religioși. Duminică de duminică la biserică. An de an la spovedanie (de parcă aveam mari păcate la 5-6 ani) și povești care îmi provocau coșmaruri. La propriu.
A fost o perioadă în viața mea când încă permiteam oamenilor să-mi spună ce să fac. Asta nu înseamnă că-i și ascultam, desigur.
Mă gândeam zilele astea, având în vedere că deja sunt întrebată cât vreau să aștept până să fac și un băiețel (de parcă hotărăsc eu când și ce să fie), că, uneori, oamenii chiar pot pune presiune pe tine. Și dacă ești slab de înger, ferească Sfântu’ Petru!
