De când m-am mutat în București, urăsc Sărbătorile. Se creează prea mult haos, oamenii devin frustrați și nervoși, iar eu simt că mă sufoc și că trebuie să mă ascund undeva în casă.
Citisem un mesaj de la o mămică mai devreme. Soțul ei nu vrea să sărbătorească nicicum și i se pare că îi privează pe cei mici de magia Sărbătorilor. Tocmai ce s-au certat pe subiectul „Cum petrecem de Sărbători?”.
Cred că MAGIA SĂRBĂTORILOR trebuie să fie prezentă în fiecare zi, dar ce înseamnă magia asta?
Să faci tone de sarmale, un lighean de salată boef și o căruță de cozonaci nu mi se mai pare magie. Se numește muncă. Să cumperi cadouri peste cadouri pe ultima sută de metri, nu mi se mai pare magie, ci stres. Munca și stresul în exces distrug magia.
Poate că MAGIA SĂRBĂTORILOR nu e despre asta, cât e despre pace, liniște, iubire, înțelegere. Câte ouă și câte sarmale să mănânci ca să te simți bine?
Sigur, e drăguț când copiii ciocnesc ouă, dar nu ne putem limita la un ou de persoană? Dacă ar fi după mine, aș elimina definitiv ouăle roșii. Când văd albușul colorat cu roșu, verde și albastru mă ia capul. Măcar de am folosi frunze de ceapă roșie în loc de vopsea…
Anul acesta am renunțat la cadourile de Paște. Mi se pare obositor să mă gândesc tot timpul ce aș putea oferi și cui. Poate le nimeresc, poate nu.
Katarina a pregătit câteva felicitări la grădiniță. I-am spus că le poate oferi cadou bunicilor, ceea ce a și făcut. Una mi-a dat-o mie, iar pe celelalte două le-a oferit bunicilor. Peste ani, felicitările astea vor avea o valoare mai mare decât orice alt cadou. Sunt făcute cu mânuțele ei mici și cu bucuria ei imensă.
Urăsc Sărbătorile. Urăsc să spun „Hristos a Înviat” sau „Adevărat a Înviat”.
De unde să știu eu dacă e adevărată treaba asta? Și de ce să-mi asum ceva ce nu știu dacă e real?
Urăsc să stau pe drumuri de Sărbători. Toate sunt aglomerate și pline de accidente.
Urăsc să stau la coadă în hypermarket în perioadele acestea. Facem cumpărăturile cu mult înainte de zilele de vârf.
Urăsc și mesajele alea primite de la oameni care îmi scriu de două ori pe an. N-au nicio valoare, dacă în restul anului nu-și fac simțită prezența.
Eu sunt norocoasă. Bărbată-miu e la fel ca mine. Sau eu ca el, nu știu. Mergem la părinți de Sărbători doar dacă suntem liniștiți și cu răbdare din plin pentru a suporta traficul. Pe de altă parte, suntem norocoși și că avem părinți înțelegători. Pentru ei e mai important să ne fie nouă bine. Uneori mergem la ei, alteori, nu. Uneori putem și vrem să facem asta, alteori preferăm să ne încuiem în casă și să nu facem nimic în afară de a ne petrece timp cu cea mică. Poate că nu le e bine atunci când nu mergem la ei, dar magie există și în restul anului.
Uneori, bărbată-miu vrea să plecăm în vacanță, deși eu nu prea îmi doresc. Alteori, îmi doresc eu mai mult decât el. Discutăm, ne întrebăm reciproc „Ai chef să facem asta?” și ținem cont întotdeauna de ceea ce își dorește celălalt. E omul meu și e la fel de important ca fetița noastră, așa cum sunt femeia lui și sunt la fel de importantă ca fiică-sa.
Ar fi chiar culmea ca ouăle de Paște, globurile de Crăciun și salata boeuf să fie motiv de ceartă. De fapt, ar fi chiar culmea să permitem asta. Totul depinde de noi.
Sărbătorile n-ar trebui să fie despre o listă de lucruri bifate. Cel puțin, noi așa vedem lucrurile. Dacă e un prilej bun de a petrece ceva timp de calitate cu cei dragi, e perfect, dar dacă asta presupune să devenim mai obosiți decât suntem, mai bine, NU.
Socrii mei sunt catolici. Am sărbătorit Paștele cu o săptămână înainte de Paștele ortodox. A gătit săraca soacră-mea de joi până duminică inclusiv. O secundă nu a stat. Parcă nici nu a avut timp să se bucure de noi. E adevărat că face numai bunătăți, dar n-aș vrea să cred că Sărbătorile sunt doar despre mâncare. De ajutat, n-am prea putut. Mă aleargă fiică-mea mai tot timpul.
Da, urăsc Sărbătorile. Le-aș face doar cu mâncare comandată și numai dacă pot să arunc vasele în mașina de spălat. Altfel, e minunat să stai în liniște.
Pentru introvertiții ca mine, asta pare a fi soluția perfectă. Să-ți pui fundul în pat, să ronțăi ceva, să bei un pahar cu vin și să te uiți la un film, două, trei.
P.S. Nu-s nici credincioasă. Am renunțat demult la a merge cu lumânarea la biserică. Eram doar un copil când mă îmbrânceau babele ca să-și aprindă primele lumânările. De fapt, sunt peste 17 ani de când n-am mai călcat în biserică. Fix din motivul acesta. Prea mult stres și nervi, chiar și acolo.
N-am nimic împotriva celor care vor să se arunce în haosul de Sărbători, n-am nimic împotriva nici celor care sunt lehamite. Mi-ar plăcea nițică acceptare. Să nu existe copii cărora să li se pară ceva oribil doar pentru că mami și tati se ceartă care, cum, pe unde să petreacă și dacă să o facă. Zău că ăsta e ultimul motiv de ceartă!
No Comments